SINAXAR
„Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim şi Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie şi în acelaşi timp spre a ne învăţa să fim cu toţii gata înainte de sfârşitul vieţii. Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei – şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr mare – dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi multul şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numeşte nebune, căci deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate.
Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr, moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns, zicând: «Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă la cei ce vând, adică la săraci, şi cumpăraţi». Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arăta învede¬rat şi Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi bătând în uşă strigă aşa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!». Iar Însuşi Domnul le dă acea hotărâre înfricoşătoare, zicându-le: «Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire, dacă nu aveţi ca zestre milostenia»”.
RUGĂCIUNE
„Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.
Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin”. (SURSA: DOXOLOGIA)
