În perioada 7-11 august se desfășoară etapa de echivalare a competențelor din sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Potrivit metodologiei adoptată de Ministerul Educației în luna iunie 2023, echivalarea se face cu mediile din liceu la Limba română, la limbi străine și la tehnologia informației. Candidații înscriși care nu pot echivala competențele, de pildă pentru că cei din promoții anterioare nu au studiat TIC în liceu, trebuie să susțină probele la materii echivalente, în acest caz la matematică aplicată în tehnica de calcul sau la sisteme de calcul, la tehnologii asistate de calculator, samd.
Probele scrise încep pe 16 august, cu Limba și literatura română, continuă pe 17 august cu proba obligatorie a profilului și pe 18 august cu proba la alegere, iar unde este cazul pe 21 august la limba maternă.
Primele rezultate vor fi publicate, la centrele de examen și pe site-ul dedicat, în ziua de 25 august până la ora 12, cu depunerea contestațiilor în aceeași zi până la ora 18, iar notele finale vor fi afișate pe 29 august.
Sesiunea august a bacalaureatului 2023 este prima la care evaluarea se va face digitalizat la nivel național, după cum a anunțat în iunie ministrul Ligia Deca, după modelul de la evaluarea națională din județele Dâmbovița și Călărași, începută de anul trecut.
C.I.