Magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău s-au pronunțat în cazul incendiului devastator care a distrus o locuință din localitatea Almaș, comuna Gârcina, focul fiind pus intenționat (amănunte aici). Instanța de apel a respins atât acțiunea Parchetului cât și cea a acuzatului și a menținut decizia Judecătoriei Piatra Neamț prin care bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Pentru demersul inutil bărbatul din Gârcina trebuie să achite suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia Curții de Apel Bacău este definitivă.
Fapta a avut loc în Ajunul Crăciunului, pe 23 decembrie 2024, când locuința din localitatea Almaș a ars ca o torță. Chiar dacă s-a întâmplat pe timp de zi, focul s-a extins cu repeziciune și a cuprins întreaga construcție. Bărbatul ar fi dat foc la locuința familiei nemulțumit de divorțul care avusese loc în urmă cu aproximativ un an (amănunte aici).
Au intervenit pompierii militari dar și cei voluntari, iar flăcările au fost stinse. Ulterior s-a estimat valoarea pagubelor la aproximativ 25.000 de euro. Judecătoria Piatra Neamț s-a pronunțat în acest dosar la finalul anului trecut când s-a dispus o pedeapsă cu executare în regim de detenție. Pe parte civilă cauza a fost disjunsă iar procesul este încă la instanța de fond, Judecătoria Piatra Neamț (amănunte aici).



