O casă și două anexe din Izvorul Alb au ars ca o torță

Un puternic incendiu a mistuit casa și acareturile unui gospodar din Bicaz – Izvorul Alb. Evenimentul nedorit a avut loc pe 2 aprilie și a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 22:55. Au intervenit forțe de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț, SVSU Bicaz și SAJ. La sosirea salvatorilor ardeau generalizat o casa și două anexe alipite de aceasta.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars întreaga construcție formată din casă, o bucătărie de vară și o anexă cu rol de depozitare și bunurile din interiorul acestora – aparate electrocasnice, mobilier, materiale textile, lemne de foc. „Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric”, anunță ISU Neamț. Din fericire nu au fost victime, dar pagubele materiale sunt considerabile.

FOTO – VIDEO ISU Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...