Senatorul Chelaru: “Suntem bărbați politici”

Senatorul Ioan Chelaru, vicepreședinte PSD și al Senatului, a declarat că Guvernul va fi complet și pe 4 martie va putea să intre în Parlament pentru votul de susținere. Într-un interviu acordat Agerpress, senatorul romașcan spune că a sperat ca alianța USL să reziste: “Nu ne plângem, am tot sperat că mergem împreună cu PNL. S-a pus punct aseară, suntem bărbaţi politici, viaţa merge înainte, politica merge înainte”. “Din păcate, când începusem să construim mai solid, lucrurile s-au schimbat în sensul că dl. Antonescu a cedat, nu ştiu de ce. Explicaţiile dumnealui pot părea, în parte, viabile, dar cred că în spate mai stau şi alte lucruri, alte gânduri, şi mai mult ca sigur un proiect al dumnealui pe care îl construieşte cu PNL şi cu alţii”, a mai precizat Chelaru.

Comitetul Executiv Naţional al PSD ar putea lua în calcul decizia de înlocuire a lui Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului, deşi în urmă cu două zile social-democraţii luaseră o decizie politică în care se stabilea că nu se are în vedere o astfel de schimbare, a declarat miercuri, pentru Agerpres, senatorul social-democrat Ioan Chelaru.

“Există o decizie politică a PSD, luată luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional în care s-a stabilit foarte clar că nu vom avea în vedere o schimbare a domnului Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului. Sigur, după atitudinea de aseară, după modul în care dl. Antonescu a vorbit despre PSD, despre Victor Ponta, despre cum ar trebui condusă România, o să se facă, probabil, o nouă analiză”, a afirmat Chelaru. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...

Neamț O casă din Pipirig a ars în totalitate. Agoniseala de-o viață s-a transformat în scrum

Un scurtcircuit electric cauzat de un conductor electric defect...