Alături de președintele Senatului României, Florin Cîțu, am participat astăzi la întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, și cu delegația care a însoțit-o. Agenda a fost extrem de condensată, pentru că pașii pe care Republica Moldova trebuie să-i facă pentru a adera la Uniunea Europeană trebuie să fie rapizi și fără ezitări.
Traseul european al Chișinăului trebuie consolidat prin reforme și modernizare, iar România rămâne cel mai apropiat și sincer partener. Nu mai reprezintă pentru nimeni un secret că ne dorim integrarea europeană a Republicii Moldova, cu sprijinul României, sens în care a fost parafată „Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare”.
Am intrat într-o nouă etapă, de la protocoale am trecut la chestiuni concrete, o parte dintre acestea discutate chiar astăzi. Programele de asistență pentru dezvoltare, pe care România le oferă Moldovei, a căror valoare a crescut considerabil în ultimii doi ani, vor fi extinse și spre alte domenii decât cele existente. Mai multe fonduri alocate de partea română înseamnă susținerea reformelor și a dezvoltării și șansa unei aderări mai rapide.
Proiectele comune de infrastructură de transport, podurile peste Prut Galați-Giurgiulești și Ungheni-Ungheni, interconectarea energetică, inclusiv prin operaționalizarea completă a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, proiectele comune pe educație sunt câțiva dintre pașii concreți pe care îi facem. Deloc de neglijat este și sprijinul parlamentar pe care îl oferim, astfel încât legislația Republicii Moldova să vină cât mai repede în sprijinul unor reforme solide în justiție, administrație, combaterea corupției sau sprijinirea mediului de afaceri. Traseul european al Republicii Moldova trebuie să devină ireversibil!
Senator Eugen Țapu-Nazare
Chestor al Senatului României