0:00

SEIP Roman – între bonuri şi ciubuc, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei din municipiul Roman se stă, de ani întregi, la coadă. Deși, încă de anul trecut, administrația publică locală a pus la dispoziția cetățenilor un aparat cu bonuri, oamenii fac în continuare liste de mână și se aşează la rând cu noaptea în cap. Primarul Laurențiu Leoreanu spune că nu are nicio soluție, pentru că numărul de angajați este insuficient, iar pe „șmecherii” care își vând locul celor de la coada listei nu-i pot opri, pentru că oamenii sunt dispuși să plătească. „Am făcut demersuri peste demersuri. Am avut și sprijinul Prefecturii, însă de la Finanțe am primit răspuns că nu există bani pentru plata personalului suplimentar. Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Roman deservește municipiul și cele 27 de comune arondate. Chiar și cu graficul pentru urna mobilă, care merge în comune, nu facem față. Angajații sunt suficienți numai pentru a acoperi solicitările venite din municipiul Roman. Pentru cei 200.000 de locuitori arondați este nevoie de 28 de salariați, iar noi avem 11. Lumea trebuie să-și ia bonuri. Marți și miercuri se eliberează câte 100 de bonuri, iar joi numai 50. Doar atât poate personalul să proceseze. Oamenii vor să facă liste și să dea ciubuc la cei care au prins loc mai în față”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. Acesta spune că nici înființarea, cât de curând, a unui Serviciu de Evidență a Persoanei la Săbăoani nu va schimba situația, deși, în mod normal, ar fi permis ca cetățenii din zonă să-și facă actele de identitate și acolo. „Dacă s-ar fi deblocat măcar 35.000 de cereri, tot ar fi fost bun. Dar, locuitorii din comunele din jur – Cordun sau Tămășeni – nu vor să meargă la Săbăoani. Spun că e mai ușor să vină la Roman, că mai au și alte treburi prin târg. Noi nu putem face nimic, în ciuda tuturor încercărilor”, a spus, resemnat, edilul. (C. MATEI)

Articolul precedentUrsu fereşte Romanul de inundații
Articolul următorCalendar 7-13 iunie