politia neamtPensionarea mai multor șefi din Poliția Neamț lasă vacante funcții importante, în servicii ”vitale” pentru bunul mers al activității. Și pentru ca lucrurile să nu se ”împotmolească”, până se vor organiza concursuri vor fi numiți interimari, de regulă adjuncții celor care vor pleca din sistem peste câteva zile. Cu precizarea că la Roman nu se știe încă cine va fi adjunct interimar, dar balanța înclină spre șeful biroului de investigare a fraudelor, și cu rezerva că lista mai poate suferi modificări, în principiu conducerea Poliției Bicaz va fi asigurată de comisarul Gheorghe Golâi, actualul adjunct al comisarului șef Tomiță Pintilie. Locul comisarului șef Gabriel Nacu în fruntea Serviciului criminalistic va fi luat de comisarul șef Mihai Ruscanu, la Serviciul ordine publică, în locul comisarului șef Cristian Săvescu va veni comisarul șef Neculai Preda, șeful Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț, iar conducerea Serviciului de arme, explozivi și substanțe periculoase va fi asigurată de comisarul șef Horațiu Vaida. La Serviciul Resurse Umane va fi împuternicită Elena Dănilă (comisar șef), iar la Serviciul de Investigare a Fraudelor, comisarul șef Mihai Iliescu. În cel mai scurt timp posibil, conducerea IPJ Neamț va organiza concursuri pentru ocuparea tuturor funcțiilor și, evident, în funcție de condițiile de participare, vor fi poate suficienți candidați care să știe meserie încât să obțină note peste 7 la examen. (C.M.)

Articolul precedentLiberalii de la Războieni n-au urmat modelul de la centru
Articolul următorCui mai acordă statul facilităţi fiscale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Domnule reporter,puteti sa ne spuneti ce fac efectiv aceste servicii ,,vitale ” din structura IPJ Neamt pentru bunul mers al activitatii ?

Comentariile sunt închise.