Ședință de urgență la Prefectura Neamț pe tema problemei cu apa la Roman

Alimentarea cu apă potabilă a municipiului Roman a ajuns, iar, la cote de avarie și decizia companiei ApaServ de a restricționa furnizarea între orele 13-16 și 22-6 săptămâna aceasta a nemulțumit edilii. Conducerea Primăriei Roman a discutat situația în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență de zilele trecute, la finele căreia primarul Leonard Achiriloae a decis să solicite implicarea autorităților județene. „În principiu, la această şedinţă, condusă de domnul primar în calitate de preşedinte al CLSU, documentul principal s-a referit la decizia de a solicita întrunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se discuta în acest for demersurile necesare pentru suplimentarea sursei de apă la Roman“, a declarat viceprimarul Radu Samson, cu atribuții în relația cu ApaServ.

Pe cale de consecință, prefectul Adrian Niță a decis convocarea membrilor CJSU Neamț pentru astăzi, 7 octombrie. La ședință ar urma să se caute soluții la problema apei de la Roman, în condițiile în care sunt cel puțin două cauze: seceta care afectează stația de captare de la Pildești și vechimea rețelei de apă potabilă care asigură alimentarea cu apă în Roman. Cea mai rapidă variantă de rezolvare ar fi realizarea unor investiții cu fonduri la dispoziția Guvernului pentru situații de urgență, potrivit conducerii Primăriei Roman. Rămâne de văzut la ce soluție tehnică se poate ajunge astăzi și dacă poate fi făcută doar cu bani de la Guvern. Situația apei potabile de la Roman a mai fost discutată în regim de urgență, în ultimii ani.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...