Se schimbă județeana elevilor

Elevii vor fi reprezentați de o nouă conducere la nivel județean. Astăzi, 20 noiembrie, vor fi noi alegeri în cadrul Consiliului Județean al Elevilor Neamț (CJEN). Alegerile vor avea loc la Colegiu Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, începând cu ora 9. Participanți sunt elevii membri ai CJEN (președinți ai Consiliilor Școlare din fiecare liceu) și membrii biroului executiv al CJEN (un președinte, 2 vicepreședinți, 1 secretar și 7 directori de departamente).

elevi liceu
Președintele CJEN va fi ales pentru 2 ani, până acum, alegerile fiind valabile doar pentru un an. Toți candidații vor fi aleși din rândul elevilor de clasa a IX-a și a X-a tocmai pentru ca mandatul să se încheie până în clasa a XII-a. Președintele are funcții de conducere, de decizie și de reprezentare în fața autorităților locale și a Inspectoratului Școlar.
„Activitatea este asociativă, pe bază de voluntariat. Pe baza acestui voluntariat poate să-și creeze un portofoliu prin care să-i fie recunoscute aceste activități”, a declarat Eugen Vasiliu Dinu, inspector educativ din cadrul ISJ Neamț. În contextul în care nu există pretendenți pentru posturi, aleșii vor fi din rândul președinților Consiliilor Școlare, participanți la alegeri.
Comisia pentru alegeri este compusă din 3 elevi, inspectorul Eugen Vasiliu Dinu şi profesor coordonator al CJEN, Elena Ciurea. Consiliul Naţional al Elevilor, la solicitarea CJEN, a prelungit perioada de depundere a candidaturilor până în 20 noiembrie, ziua alegerilor. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...