Se pregătește o lege a certificatului verde obligatoriu la serviciu

Se pregătește o lege a certificatului verde obligatoriu la serviciuAlexandru Rafila, ministrul Sănătății, a afirmat astăzi, 8 decembrie, că este în lucru o lege pentru certificat verde obligatoriu la serviciu, în anumite condiții. „Sper ca legea privind certificatul covid să fie aprobată în această lună. Proiectul inițial era extrem de limitat din punct de vedere al aplicabilității”, a declarat dr. Alexandru Rafila, într-o conferință de presă. Documentul va fi necesar în instituții publice, cât și în mediul privat, atunci când crește numărul de cazuri Covid, iar incidența națională este peste 1 la mie. Proiectul legii Covid este elaborat de specialiști de la Institutul Național de Sănătate Publică și din cadrul Parlamentului, a mai spus ministrul Sănătății.

Acest document, ce va fi intitulat Stop Covid, conține aceleași informații de bază – vaccinare, trecerea prin boală sau test negativ și va fi obligatoriu atunci când crește numărul de infectări timp de 3 săptămâni, potrivit surselor g4media.

Se dorește ca pe o perioadă de maxim 60 de zile de la aplicarea legii Stop Covid să se asigure gratuit testele. Vor fi valabile aceleași tip de teste ca și până acum: rapide antigenice și RT-PCR.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...