Conform unei atenționări emise de Salvamont Neamț, în toată zona montană a județului, la altitudini de peste 1.400 de metri, iarna se întoarce, cu toate manifestările. Încă de astăzi, temperatura va scădea la minus 4 grade, iar în zilele următoare va coborî la minus 11 grade.

ceahlau zapada“Deoarece, ca în fiecare an, așteptăm foarte mulți turiști, care vor petrece sărbătorile religioase, dar și vacanța de primăvara a elevilor, se vor institui măsuri speciale de prevenire, adecvate la situația și evoluția condițiilor meteo”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. “Serviciul Salvamont va lucra cu tot efectivul, bazele Dochia și Durău fiind operative 24 de ore din 24. Se vor efectua patrulări și vor fi monitorizate principalele trasee turistice, cât și deplasarea turiștilor spre schitul aflat în platoul Masivului Ceahlău”.

Salvatorii montani recomandă turiștilor să nu se deplaseze după lăsarea întunericului, mai ales că în luna martie au fost 3 operațiuni dificile de căutare și extragere a 14 turiști, care s-au rătăcit din cauza viscolului. De asemenea, nimeni nu trebuie să se abată de la traseele turistice și nici să se aventureze cu mașina pe drumurile închise circulației publice (axialul, de exemplu).

Cei care petrec noaptea de Înviere la Dochia ar face bine să parcurgă drumul până la schit în grupuri organizate, să se echipeze corespunzător și să solicite sprijinul salvamontiștilor dacă este viscol. Traseul Cascada Duruitoarea – Piciorul Șchiop – Cabana Dochia este închis. (C.M.)

Articolul precedentSfânta şi Marea Joi: SINAXAR şi RUGĂCIUNE
Articolul următorElevii și profesorii sunt liberi, dar trebuie să recupereze materia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.