ACTUALIZARE FOTOGRAFII NOI Se întâmplă acum la Bicaz: Un simbol este demolat!

bicaz daramaturaÎn Bicaz, aproape de sediul primăriei, o dărăpănătură (fostul sediu economic al UFET Bicaz – n.r.) care aparține S.C. Forestar S.A. – Romanel și în care au mai funcționat, pe rând, o școală, o bibliotecă, policlinică, sediul UTC, casa de cultură ș.a., este în aceste momente demolată.

Proprietarul, așa cum ne-a precizat viceprimarul de Bicaz, Nicu Butnaru, a primit autorizație de demolare de la primărie.

De ani buni de zile, clădirea a devenit un loc de adăpost pentru oamenii străzii și după câteva incendii înfățișarea acesteia era una inestetică pentru oraș. După mai multe sesizări înaintate de reprezentanții primăriei către conducerea firmei, se pare că locul va rămâne curat.

Interesul este acela de a curăța terenul și de a-l scoate la vânzare, iar potențialii cumpărători sunt Primăria Bicaz și reprezentanții lanțului de magazine Profi. Primăria vrea să amenajeze terenul de acolo, iar cei de la Profi vor să-l facă loc pentru parcările clienților care vor veni în viitorul magazin ce se va deschide în zonă.

În primăvara acestui an, prețul zvonit ar fi fost de 50 de euro pe metru pătrat. Până acum, Primăria nu s-a apropiat de acest teren pe motiv că nu sunt bani în buget, însă nici nu și-a luat definitiv gândul de la acest teren.

„Am înțeles că cei de la Profi fac demersuri. Dacă ar fi să luăm terenul, asta ar însemna să concurăm cu cei de la Profi. Până la urmă, proprietarul are interesul de a da terenul căruia oferă mai mult”, a precizat viceprimarul Butnaru. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Spectacol caritabil în Parcul „Tei” pentru orfanii ce au rămas fără casă în comuna Ion Creangă  

Cluburile Interact și Rotary Roman, alături Ansamblul Folcloric „Plai...

Slănic-Moldova își cheamă turiștii la Zilele Orașului: trei zile de muzică, tradiții și gastronomie în „Perla Moldovei”

Stațiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova, una dintre destinațiile turistice emblematice ale...

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Slănic-Moldova își cheamă turiștii la Zilele Orașului: trei zile de muzică, tradiții și gastronomie în „Perla Moldovei”

Stațiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova, una dintre destinațiile turistice emblematice ale...

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...