Aș dori să vă mulţumesc pentru modul nepărtinitor în care aţi dezvoltat subiectul elevilor stresaţi pe care eu l-am abordat într-una din declaraţiile mele politice. Apreciez analiza pe care aţi făcut-o, dar aș dori să ofer câteva explicaţii legate de opiniile exprimate și nicidecum un drept la replică.
Am atacat acest subiect plecând de la situaţia nepoţilor mei care se confruntă cu examinări presărate cu tot felul de “capcane” și cerinţe insuficient de bine formulate, dar și de la plângerile pe care le auzi de la toţi cei care au copii la școală. Așa s-a întâmplat atunci când s-a pus problema ”admiterii” în așa-zisa “clasa zero”, la fel cu testările naţionale de la clasa I, cu olimpiadele de la clasa a II-a, cu cele de la a IV-a, a VI-a, ca să nu mai vorbim de simulările de la a VIII-a și a XII-a, de teze, teste, extemporale, examene, concursuri, olimpiade, etc. E drept că în unele dintre cazuri e vorba de opţiune, deci de alegerea făcută de copii și de părinţi, dar e și aici o notă forţată pentru că trebuie ca și ei să fie în rând cu elevii fruntași din clasă.
Luarea mea de pozitie s-a vrut, de fapt, o pledoarie în favoarea copilului și a unui învăţământ bazat pe un conţinut inteligent ales, fără miile de lucruri grele și inutile pe care elevii trebuie să le tocească, să le uite și apoi să-și umple din nou mintea cu alte chestii și mai grele și mai nefolositoare. Acesta a fost contextul în care am făcut trimiterea la școala finlandeză, școală europeană cu rezultate de excepţie, unde există o adevărată știinţă a programării didactice, fără exagerările și inutilităţile din sistemul românesc. Evident, trimiterea aceasta nu înseamnă copierea modelului oferit de ţara în care nivelul de trai, de civilizaţie și de educaţie este la zeci de ani distanţă de mult reformatul sistem de la noi și unde nu se fac economii atunci când este vorba despre devenirea umană.
Dincolo de reflexiile pe care declaraţia mea vi le-a “provocat”, mă simt onorat de faptul că m-am aflat în atenţia dv. și că nu v-a fost indiferent mesajul pe care eu l-am dus în Parlament. O declaraţie politică, însă, nu-i decât o intervenţie scurtă, fără divagaţii sau explicaţii, care se referă la o chestiune precisă și care trebuie să cuprindă esenţialul în cât mai puţine propoziţii. Din fericire, opiniile Dvs. au meritul de a continua și de a completa ceea ce eu spusesem deja.
Această penultimă luare de cuvânt în plen vine să aducă încă o nuanţă la tematica largă pe care am abordat-o în cei 10 ani de activitate parlamentară. Cred că puţine sunt subiectele de interes public și cetăţenesc, sănătate, protecţie socială, educaţie, justiţie care să fi rămas neatinse. Şi toate acestea, plecând de la situaţii de viaţă concrete pe care le-am cunoscut în relaţiile mele cu oamenii din Neamţ. La fel ca și interpelările pe care le-am adresat guvernanţilor, în speranţa sprijinirii cetăţenilor aflaţi în impas. Pentru cei care vor să afle câte din grijile nemţenilor am luat cu mine la Parlament, există site-ul doveditor (C.Dep, deputat Ioan Munteanu).
Domnule Doctor Virgil Răzeșu, respectul meu pentru Dvs. crește pe măsură ce mă apropii de sfârșitul articolului și apreciez poziţia pe care aţi luat-o. Îmi doresc să mă aflu și altădată în postura de om care vă provoacă la asemenea interpretări. Sunt mulţumit că un text de-al meu, preluat de pe site-ul Camerei Deputaţilor de către jurnaliștii de la “Ceahlăul”, poate conduce spre o dezbatere publică. Consider că este un câștig pentru noi toţi, ţinând cont că în acest fel putem ajunge la soluţii ce se caută de ani de zile pentru problemele din învăţământ.
Vă mulţumesc pentru că n-aţi rămas indiferent la o declaraţie politică devenită articol de jurnal.
Cu stimă,
Ioan MUNTEANU, deputat
