Scriitorul Lucian Strochi la 63 de ani: „Pentru poeţi, stelele sunt întotdeauna favorabile”

Lucian Strochi (23 iulie 1950, Petroşani, judeţul Hunedoara) este scriitor, critic de artă, profesor. Urmează cursul elementar şi liceul la Petroşani. În 1974 devine licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, absolvind ulterior şi un curs postuniversitar de biblioteconomie. În 2003, îşi susţine doctoratul la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A fost profesor la Tazlău, Luminiş, Piatra Neamţ, consilier (dar şi director) la Direcţia de cultură Neamţ, purtător de cuvânt la Primăria Piatra Neamţ şi Consiliul Judeţean Neamţ. Este autor a peste 30 de volume de proză, versuri, teatru, publicistică şi eseu.

– Cum se simte scriitorul la 63 de ani? Crezi că dacă ai fi un sculptor sau un culegător de orez, de exemplu, ai percepe altfel o asemenea vârstă?

– Deopotrivă fericit şi îngândurat. Mă gândesc, de pildă, la faptul că mulţi dintre scriitorii români nu au ajuns, spre nenorocul lor şi al literaturii române, la această vârstă. Aşadar, orice an adăugat vârstei actuale este un triumf al trupului meu asupra timpului, trup din ce în ce mai virusat de boli, din ce în ce mai ascunse, mai perfide, mai enigmatice. Categoric, nu. Vârstele ne au pe noi, nu noi avem o vârstă. Dacă aş fi sculptor, aş încerca să acord tot mai mult timp ideii, nu faptei propriu-zise, deşi sculptura pare multora ca adresându-se mai mult concretului, faptei. Noroc că  ne-a contrazis genial Brâncuşi. Culegător de orez? Cred că un culegător de orez la 63 de ani ar visa haiku-uri sau chiar le-ar scrie. Sau ar sculpta o boabă de orez.

– De-ar fi s-o iei de la capăt, ce ţi-ai dori să faci într-o nouă viaţă? Peste care perioadă a vieţii de până acum ai vrea să treci fără să o mai parcurgi încă o dată?

– Nu mi-aş dori să o iau de la capăt. Aş vrea să cred însă în metempsihoză. Dacă ar trebui să retrăiesc o nouă viaţă, aş vrea să evit câteva greşeli din această viaţă pe care le-aş fi putut evita cândva. Nu am o asemenea perioadă. Mi-aş dori însă ca vârsta a treia să o trăiesc în formă, nu într-un scaun cu rotile.

– Eşti văzut în public destul de rar, doar pe la vernisaje sau atunci şi acolo unde ai un rol, un scop. Preferi masa de scris în locul masei de oameni? Te-au dezamăgit oamenii? Literatura nu te-a dezamăgit niciodată?

– Adevărul e că încep să preţuiesc tot mai mult timpul, pe care mi-l doresc tot mai mult al meu. Vreau să mă risipesc din ce în ce mai puţin şi în plus cred că publicul se satură la un moment dat să vadă mereu aceleaşi figuri, să audă aceleaşi fraze, idei, cuvinte. Nu, oamenii nu m-au dezamăgit niciodată, cu atât mai puţin literatura. Pentru simplul motiv că e inepuizabilă. Te poate dezamăgi o carte, dar dacă o reciteşti peste câteva luni s-ar putea să ai revelaţii. Iubesc literatura şi iubirea nu acceptă dezamăgiri.

– Mi-ai declarat cândva, la modul serios, că eşti astrolog. Ce spun stelele pentru viitorii 2-3 ani?

– Pentru poeţi, stelele sunt întotdeauna favorabile. La urma urmelor, stelele au fost inventate şi botezate de poeţi, chiar dacă ei s-au deghizat vremelnic în astrologi.

– Un cuvânt de final pentru cei care se gândesc astăzi să te sune pentru a-ţi ura LA MULŢI ANI!

– Cititorilor mei, care cred că sunt şi  ai tăi, le urez multă sănătate, fericire, putere de muncă şi îi invit să-mi citească oriunde şi oricând rândurile scrise. Le promit că mă voi strădui să fiu cât mai aproape de exigenţele lor.

A consemnat Nicolae SAVA