Scriitorul Emil Nicolae, lansare de carte la Iaşi

Scriitorul Emil Nicolae, lansare de carte la IaşiScriitorul nemţean Emil Nicolae îşi lansează, joi, 9 noiembrie, volumul „Suflet prădător” la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Evenimentul are loc cu începere de la ora 17:00, în sala „Bogdan Petriceicu Haşdeu” a instituţiei ieşene de cultură. Lansarea de carte este organizată sub titulatura „Clubul Junimea-Scriptor de promovare a culturii, cărţilor, dialogului” de către editura „Junimea”, revista „Scriptor” şi societatea „Junimea `90”.

Vor prezenta scriitorii Ioan Holban şi Constantin Parascan, amfitrion fiind Lucian Vasiliu, directorul editurii „Junimea” Iaşi.

Emil Nicolae este născut în primăvara anului 1947, la Bacău, dar a locuit şi creat la Piatra Neamţ. A debutat în 1970 într-o antologie a editurii „Junimea” Iaşi – „Cerul în apă”. Între 1976 şi 2017 a publicat aproape 20 de volume (versuri, eseuri, albume monografice şi documentare) din care amintim „Omul de hârtie” (1999) sau „Paranoima” (2005), ambele premiate de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi. De asemenea, nu trebuie omise albumele documentare „Victor Brauner, la izvoarele operei” şi „Aurel Băeșu. Album documentar”.

Emil Nicolae a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2004) şi Premiul de excelență al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași (2012). (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc

    S-a încheiat etapa națională a concursului „Cel mai bun pădurar”, organizată de Regia...

    Chestionar online în Farcașa: Primăria îi întreabă pe locuitori ce ar trebui schimbat în comună

    Administrația locală din comuna Farcașa îi invită pe cetățenii cu domiciliul în comună,...

    Mașină distrusă de flăcări, în apropierea unui depozit de lemne

    Un autoturism a fost distrus de un incendiu izbucnit în comuna Gâdinți. Flăcările...

    Un drum la poliție pentru rezolvarea unui accident s-a încheiat cu dosar penal

    Trei bărbați din Piatra Neamț s-au prezentat la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț...

    Schimbare importantă la conducerea ISU Neamț – colonelul Cătălin Popa a trecut în rezervă

    ISU Neamț anunță că începând de astăzi, colonelul Popa Mihai Cătălin și-a încheiat...

    Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu

    Actualizare: „În urma cercetărilor efectuate la locul evenimentului, sursa probabilă de aprindere a...

    Mobilizare de forțe MAI pentru salvarea echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră

    Mai multe forțe și mijloace de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au...

    Bărbatul rănit în accidentul de la Petricani, a decedat la spital

    Bărbatul în vârstă de 60 de ani, care a fost rănit în accidentul...

    Două orașe din Regiunea de Nord-Est, față în față cu Brașovul și Bucureștiul pentru titlul de Capitală a Tineretului 2028

    Suceava și Târgu-Neamț duc Moldova în competiția cu cele mai multe orașe candidate...