c munteanu

– Domnule Constantin Munteanu, mai întâi vă urăm, în numele cititorilor ziarului nostru, LA MULŢI ANI ! În calitate de lider al prozatorilor din judeţul Neamţ şi decan de vârstă, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre proza tinerilor. Ce le lipseşte unora pentru a deveni mari prozatori?

– Este ştiut că noi între noi, scriitorii, nu ne prea citim, mai ales acum, după 1990, că nu ne mai interesează „cum a reuşit cutare să-şi publice romanul tocmai la cutare editură?!”, cum era pe vremuri. Acum, fiecare, dacă are bani, îşi publică producţia. Editurilor le lipseşte cenzorul artistic de valoare, cel care să dea girul cărţii. Din cât am citit, pentru că mai citesc, se oscilează între tuşa groasă, de genul pamfletului, şi retragerea în turnul de fildeş, departe de problemele reale ale lumii contemporane, pentru că mulţi scriitori sunt slujbaşi la stat, au sinecure şi nu vor să le piardă. Cred că se exagerează şi cu răscolirea gunoiului societăţii contemporane, fară să se facă din asta o poveste cu un anume plan doi de lectură, care să dea greutate scriiturii.

– În ultimii ani, chiar în judeţul Neamţ, poeţii s-au apucat să scrie şi proză. Vă simţiţi ameninţat „fotoliul” de lider?

– În literatură „fotoliile” sunt infinite – este loc pentru toţi. Întotdeauna l-am citat pe Alecsandri: „E unul care cântă mai bine decât mine?/Cu-atât mai bine ţării şi lui cu-atât mai bine”. Orice apariţie editorială este un nou catarg plecat în larg – importantă este esenţa lemnului şi talentul constructorului.

Consideraţi că scriitorii de azi trebuie să facă politică sau să se menţină apolitici?

– Da, să facă politică! Dar tocmai scriitorii au fost izgoniţi primii din cetate, nu pentru că nu au respectat normele pedagogice, vorba lui Platon, ci pentru că prezenţa lor în forurile de conducere ar fi impus respectarea adevăratelor norme pedagogice. Oricum, cu scriitori verticali, care nu pot fi manevraţi, ajunşi în structurile de conducere ori în locurile de influenţare a opiniei publice, România ar fi fost departe – nicidecum o colonie! Uitaţi-vă la America Latină ce mult a beneficiat de pe urma existenţei atâtor scriitori de certă valoare, demni şi verticali, implicaţi în soarta poporului – în nici un caz fripturişti la vreun ospăţ al vreunui partid.

– Ce aşteptaţi de la guvernanţii de azi?

– Aştept ca viitorii diriguitori români să dea ceva bani şi pentru Literatura română, singurul „produs” care nu va putea fi niciodată importat. Aştept să se înfiinţeze edituri ale statului, cu redactori de mare probitate morală şi cu harul detectării valorilor, edituri care să promoveze literatura de calitate. Aştept să se schimbe legea cinematografiei, în sensul că un film în care statul investeşte miliarde, trebuie să pornească de la un scenariu scris de un scriitor care ştie să spună o poveste de interes pentru toţi şi care să ne reprezinte. Aştept ca TV-urile să renunţe la prostul gust cultivat de indivizi inculţi, pentru care prezenţa pe ecran a unui sân siliconat face mai mult decât un creier laureat cu Premiul Nobel. Aştept ca noi, scriitorii, să fim mult mai caustici, să fim uniţi măcar cât sunt cultivatorii de castraveţi care vor să fie luaţi în seamă.

Doar „cu cărţile pe masă” vom putea fi reprezentaţi în UE

– Ce aşteptaţi de la Uniunea Europeană?

– Nu aşteptăm fonduri „nerambursabile” de la Uniunea Europeană pentru Literatură, deoarece noi, scriitorii, suntem oameni liberi prin excelenţă şi nu putem promite că nu-i vom critica. Deja străinătatea ne-a invadat cu second hand-urile ei, inclusiv cu literatura ei de doi bani, că aceea de valoare a fost tradusă la noi înainte de 1989. Din România, Uniunea Europeană a pus ochii pe totul: de la broaştele crescute în iazurile copilăriei noastre, la oţelul inox din uzinele dărâmate la sfatul lor ori la banii din profiturile bancare stoarse de la românii ce şi-au ipotecat viitorul. De ce Uniunea Europeană nu vrea să pună ochii şi pe Literatura română?! Aşteptăm să-şi facă un program vast de traduceri masive din româneşte, să ştie cu adevărat cu cine stau la masa comună europeană, pentru că doar aşa, „cu cărţile pe masă”, vom putea fi reprezentaţi în Uniunea Europeană cu adevărat. Aşa cum ştiu că românii au bogăţii după care salivează, m-aş bucura ca cei din Uniunea Europeană să afle că românii au şi doine, balade şi Mausoleul de la Mărăşeşti care spun despre poporul român mai mult decât Iliada lui Homer despre vechii greci; mai au românii şi un Tudor Şoimaru răzbunător în zi de sărbătoare, un Ion iubitor de pământ până la sacrificiul suprem, o Vitoria Lipan neobosită în a-şi face dreptate, „curcanii” căzuţi la Plevna, o Ecaterina Teodoroiu şi infinit de mulţi fraţi Jderi, oameni ai Măriei Sale, când Măria Sa este un vodă cu dragoste de ţară…

A consemnat Nicolae SAVA