GROW este cel mai mare program național de educație non-formală pentru liceeni, cu predare în limba engleză, organizat de ”Școala de Valori”, în parteneriat cu AIESEC România. ”Şcoala de Valori” este o organizaţie non-guvernamentală, ce are ca ”viziune dezvoltarea prin educație non-formală a unei societăţi care să genereze încredere, echilibru și curaj. Aceasta pune sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creează oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale”.
AIESEC este cea mai mare organizație internațională condusă de tineri, pentru tineri, prezentă în 110 țări și teritorii, cu peste 35.000 de membri. Scopul AIESEC este formarea şi dezvoltarea de lideri, care să aibă impactul necesar în societate.
Grow este un program educational inovativ, ce oferă experiențe de dezvoltare prin metode inedite, diferite de școala tradițională. Programul a pornit de la nevoile liceanului, iar împreună cu traineri, psihologi, pedagogi, dar și cu mediul de afaceri, a căpătat o formă completă. Grow conține 4 module pentru fiecare an școlar. Aduce reprezentanți din peste 107 țări în România. Nu sunt profesori, dar sunt câte 2 facilitatori internaționali pentru fiecare grupă de elevi. La Roman, programul Grow a ajuns prin intermediul lui Șerban Hrib, cel care a organizat, cu puțină vreme în urmă, o primă ediție a KulturFest, manifestare dedicată de asemenea elevilor de liceu. El este romașcan, are 26 de ani și, până nu demult, învăța în Barcelona. ”Am avut norocul să avem la Grow Roman un formator din Taiwan, William, și celălalt din Brazilia, Rodrigo, care i-au învățat pe tineri elemente de lucru în echipă, de comunicare, de leadership, i-au pus în situații inedite și le-au cerut să găsească soluții la foarte multe probleme actuale”.
Înscrierile în programul GrowRoman, s-au făcut on-line, dar participanții au fost selectați de echipa Grow de la București. Au participat, la cele 30 de ore de program (desfășurat în incinta Bibliotecii ”G.R. Melidon”), 32 de elevi, în majoritate covârșitoare de la Colegiul Național ”Roman-Vodă”.
La festivitatea de încheiere a cursurilor a participat și primarul Lucian Micu. Acesta a ținut un speech în limba engleză, mulțumind trainerilor și felicitând elevii pentru absolvire. Unele din ideile tinerilor i s-au părut demne de reținut și de analizat – ”Poate chiar de aplicat” – primarului, care și-a încheiat alocuțiunea cu îndemnul ”Keep Roman always in your hearts!”. (D.A.)
GALERIE FOTO