Școala Dochia anunță: Musafiri de seamă!

Pentru elevii Școlii Dochia, 27 mai a fost zi cu duble emoții, anunță dascălii de acolo, referindu-se în primul rând la fiorii elevilor clasei a IV-a A, care au trecut prin furcile evaluării naționale, și în al doilea rând la vizita inopinată, dar bucuros așteptată, a prefectului de Neamț, Vlad Angheluță.

”Pentru clasa a IV-a A, înv. Rodica Acsinte Crăciun, anul școlar 2014-2015 a fost unul foarte bun, elevii înregistrând rezultate deosebite la concursuri județene și naționale, fapt pentru care domnul prefect i-a felicitat personal, dumnealui oferind o medalie elevei Alina-Mirela Iacob, pentru rezultatul deosebit – locul I și diplomă de excelență -, obținut la concursul județean «Și eu pot fi bun la mate», din aprilie 2015. Bucuria copiilor a fost nemăsurată, înconjurându-l și îmbrățișându-l cu mare drag. Totodată, dumnealui s-a aflat în unitatea noastră școlară pentru a o vizita, ca răspuns la activitatea din săptămâna Școala Altfel, activitate susținută în cadrul Prefecturii, dar și al Consiliului Județean. Domnul prefect a acordat un interviu reporterilor revistei școlii, «Încercări îndrăznețe», publicație coordonată de doamna Rodica Acsinte Crăciun și subsemnata. În urma concursului de creații literare, primii doi câștigători au fost răsplătiți cu desemnarea în funcția de «prefect și subprefect pentru o zi». Compunerile celorlalți copii nu au fost mai prejos și au fost răsplătite de domnul prefect Vlad Angheluță care a oferit pachete ce conțin produse pe placul copiilor și câte un stick, gest pentru care întregului colectiv îi mulțumește”, a precizat prof. Georgeta Asavinei, directorul Școlii Dochia.


(ZCH)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...