scoala de vara

50 de elevi, din peste 20 de județe din țară, au participat în perioada 27 iulie – 4 august a.c., la Școala de vară „Tinerii de azi – Adulții de mâine”, care s-a desfășurat în Constanța. Din județul Neamț au fost prezente la eveniment Diana Alexandra Toma,  președintele Consiliului Județean al Elevilor Neamţ, şi Ana Maria Olaru, membru al Adunării Generale a Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ.

„Participanții au avut ocazia, în cele 7 zile, să socializeze, să cunoască orașul Constanța într-un mod inedit, pe bicicletă, dar și să se dezvolte personal, participând activ la cursuri de autocunoaștere, intercunoaștere, comunicare, leadership, activism internațional și voluntariat, cursuri antidrog și de prim-ajutor. De asemenea, am avut prilejul să discutăm liber cu invitați speciali, oameni de succes, de cultură ai societății românești, care ne-au împărtășit din experiența lor de viață”, a precizat Diana Toma. Școala de vară „Tinerii de azi – Adulții de mâine” a fost organizată de Consiliul Naţional al Elevilor, prin Consiliul Judeţean al Elevilor Vrancea şi Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, alături de Asociaţia Tinerilor pentru România. (M. TEODOROF)

Articolul precedentA fost reţinut individul care l-a ameninţat pe Gheorghe Ştefan
Articolul următorLa școală pe ritm de Boogie-Woogie