0:00

Accidentul aviatic din Munții Apuseni a ajuns motiv de inspirație pentru un proiect inițat de Școala Gimnazială „Nicu Albu” din Piatra Neamț. Aproximativ 200 de elevi au învățat, pe parcursul a două zile (n.r. – 7-8 aprilie), cum să acorde primul-ajutor și cum să supraviețuiască în condiții extreme. Activitățile au făcut parte din proiectul numit „Ajută-te pe tine! Ajută-i pe ceilalți!” inițiat de Școala Gimnazială „Nicu Albu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Neamț, Școala Postliceală Sanitară Piatra Neamț și Școala Postliceală Sanitară Arad și „Activ Parc” Negrești. Elevii au fost formați pe parcursul a două activități cu specific sanitar.

”Școala Altfel”: Lecție pentru viață, la Școala Gimnazială „Nicu Albu”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cea dintâi a fost moderată de elevii Postlicealei Sanitare din Piatra Neamț, care au explicat pe înțelesul gimnaziștilor elemente de teorie ce au abordat teme de acordare a primului ajutor. În cea de-a doua parte, activitatea s-a împărțit pe 10 ateliere, la care elevii de la gimnazială au avut ocazia să învețe practic de la elevii celor două postliceale cum să prindă în atele un picior rupt, cum să oprească o hemoragie externă și cum să facă o resuscitare.

„Această activitate practică a dispus de toate materialele sanitare necesare, prin sprijinul Școlii Postlicealei Sanitare din Arad. Fiecare copil a învățat cum să bandajeze, ce trebuie să facă în cazul unei înțepături, cum trebuie să acționeze atunci când se întâmplă un accident”, a spus prof. Romița Țiglea-Lupașcu, directoarea Școlii „Nicu Albu”.

Aceasta a mai precizat că ideea proiectului „Ajută-te pe tine! Ajută-i pe ceilalți” i-a venit după ce a văzut tragedia aviatică din Munții Apuseni.

„M-am gândit că este util ca fiecare din noi să știe cum să acționeze într-un moment neplăcut, cum ar fi un accident. Este esențial să știi cum să salvezi viața unui om acordându-i primul ajutor”, a adăugat directoarea.

Reprezentanții Postlicealei Sanitare din Piatra Neamț s-au arătat impresionați de amploarea proiectului și de modul în care elevii au răspuns acestei activități.

„Este îmbucurător să vedem că elevii sunt receptivi la acest gen de activități și că un asemenea proiect a mobilizat atâția oameni dornici să învețe și în egală măsură disponibili de a învăța și pe ceilalți tehnici de acordare a măsurilor de prim-ajutor”, a declarat Mihai Floroaia, director al Școlii Postliceale Sanitare Piatra Neamț.

În cadrul aceluiași proiect, elevii de la „Nicu Albu”, cu lecțiile medicale învățate, au mers în comuna Negrești, în parcul de distracție „Activ Parc, pentru a învăța tehnici de supraviețuire în condiții extreme.

”Școala Altfel”: Lecție pentru viață, la Școala Gimnazială „Nicu Albu”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Elevii au învățat cum să aprindă focul fără ajutorul chibriturilor, au învățat cum să se descurce în condiții în care nu au la ei hrană. Cu alte cuvinte, au fost învățați cum trebuie să se comporte și ce trebuie să facă pentru a rezista în condiții neprielnice”, a spus Țiglea-Lupașcu. Pentru cei 200 de elevi de la Școala Gimnazială „Nicu Albu” proiectul s-a dovedit a fi o lecție de viață și pentru viață, pe care aceștia o vor putea pune în practică atunci când va fi nevoie.

Marian TEODOROF

Articolul precedentCe salarii au procurorii reclamagii de la Bicaz!
Articolul următorBanu, ochiu consilierului!

1 COMENTARIU

  1. Este foarte bine sa aflam astfel de lucruri…… sincer, ma bucur pentru ca in ultimii doi ani, Scoala Postliceala Sanitara Piatra-Neamt a reinviat….. felicitari domnului director Floroaia!!! mai sunt, din pacate, unele specimene prin secretariat si cancelarie care trebuie sa dispara din schema…….. alea au distrus si nenorocesc mai departe scoala…….

Comentariile sunt închise.