0:00

„Școala Altfel” aglomerează muzeele, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* pompierii, poliţiştii şi jandarmii vor organiza activităţi împreună cu elevii

Pentru elevii nemțeni urmează o săptămână de «Şcoală Altfel», în care notele, lucrările de control și cataloagele vor fi lăsate deoparte. Elevii vor avea parte, în perioada 7-11 aprilie, de o săptămână dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare în cadrul programului național „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, organizat de Ministerul Educației. În această săptămână, cursurile nu se derulează conform orarului obișnuit al unității de învățământ, ci după un orar special, stabilit din timp de fiecare unitate școlară în parte. Potrivit inspectorilor școlari din cadrul IȘJ Neamț, cele mai căutate instituții, în acestă perioadă, sunt muzeele.

„Majoritatea unităților de învățământ au optat pentru vizite la muzee. Este mai accesibil și se poate merge cu grupuri mai mari”, a precizat Dinu Vasiliu, inspector de specialitate din cadrul IȘJ Neamț.

Acesta a mai precizat că, printre cele mai solicitate instituții pentru desfășurarea activităților din această săptămână, sunt: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava”, Asociația de Luptă Antidrog, Inspectoratul de Jandarmi Județean.

Un alt eveniment, care marchează această săptămână, este reprezentat prin Târgul de oferte educaționale – 2014, care va avea loc în perioada 10-11 aprilie, și unde vor lua parte unitățile de învățământ din Neamț. Tipurile de activități care pot fi organizate în cadrul programului „Școala

Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, pot include: activități culturale, activități tehnico-științifice, activități sportive, activități de educație pentru cetățenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare, activități de educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, activități de educație rutieră, PSI, educație pentru reacții corecte în situații de urgență, șamd.

Aceste activități se vor organiza sub diferite forme, de exemplu: ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educație media și cinematografică, competiții organizate la nivelul școlii, al grupurilor de școli, al localității sau al județului, mese rotunde, dezbateri, tabere/școli de creație sau de cercetare. Activitățile vor fi organizate în fiecare zi lucrătoare a săptămânii menționate, acoperind cel puțin numărul de ore prevăzut în orarul obișnuit al școlii, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Cele mai interesante 10 activități desfășurate în cadrul săptămânii „Școala

Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” stabilite la nivelul fiecărui județ

vor participa la competiția organizată la nivel național, de Ministerul Educației Naționale, conform unei proceduri ce va fi transmisă inspectoratelor școlare, până la data de 11 aprilie.

Pompieri, poliţie şi jandarmi

Pe parcursul acestei săptămâni, pompierii, poliţiştii şi jandarmii vor organiza mai multe activităţi, împreună cu elevii, în cadrul programului „Şcoala Altfel”. În mare, programul va fi asemănător cu cel al „Porţilor deschise”, tinerii având posibilitatea să vadă maşinile de intervenţie, să primească explicaţii despre modul în care funcţionează şi să asiste la exerciţii demonstrative. De exemplu, ISU Neamţ va avea astfel de activitaţi la detaşamentele din Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ, iar elevilor le vor fi prezentate autospecialele de stins incendii, autospecialele de descarcerare şi ambulanţele SMURD. Copiii se vor putea juca de-a pompierii, iar cei de la Roman vor vedea pe viu o misiune de căutare- salvare făcută de câinele unităţii. La Piatra Neamţ, elevilor de gimnaziu şi liceenilor le vor fi prezentate elemente de muniţie dezgropate din diferite zone ale judeţului şi li se va explica pe larg cum trebuie să procedeze în cazul în care găsesc un proiectil. Totodată vor fi proiectate filmele de informare şi prevenire folosite în campaniile  „Vreau să fiu voluntar”, „RISC – Siguranţa nu este un joc de noroc”, „Detectorul de fum de tip autonom vă poate salva viaţa”.

La rândul lor, jandarmii, care abia şi-au aniversat ziua, au programat pentru această săptămână demonstraţiile de luptă şi de prindere şi imobilizare a „turbulenţilor”. În zilele de 8, 9 şi 10 aprilie vor fi activităţi la toate subunităţile, iar participanţii vor primi explicaţii despre specificul misiunilor militarilor şi vor avea ocazia să vadă maşinile de intervenţie şi tehica de luptă.

IPJ Neamţ a stabilit ca activităţile din cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” să revină Compartimentului de prevenire a criminalităţii, care va insista pe tipurile de infracţiuni specifice vârstei, pe violenţa în şcoală, dar şi pe regulile de circulaţie, în ideea de a preveni accidentele în care sunt implicaţi copiii şi adolescenţii. Nu vor lipsi proiecţiile de film din campaniile poliţiei şi nici pliantele cu recomandări şi sfaturi preventive.

Cristina MIRCEA
Marian TEODOROF

Articolul precedentGarda de Mediu şi “interfaţa”
Articolul următorIoan Chelaru: 35% sau vor cădea capete în PSD