Scările de pe Vârful Toaca verificate de salvamontiști

Salvamontiștii nemțeni efectuează verificări perioadice pe principalele trasee din masivul Ceahlău, astfel încât să se asigure că acestea pot fi străbătute în siguranță de turiști.

În aceeași ordinea de idei, astăzi, 26 iunie, echipa care a asigurat permenența în Baza Salvamont Dochia a avut misiunea de  a efectua verificarea periodică a scărilor de acces către Vârful Toaca.

„S-a constatat că toate cele 519 trepte cât și balustradele sunt bine fixate și nu există riscuri de accidentare. Ansamblul care asigură accesul turistic pe vârf este, prin hotărârea CJ Neamț, în administrarea noastră și în sensul prevenirii accidentelor montane și a degradării subansamblelor, s-a stabilit un regulament de utilizare (vezi foto) pe care vă rugăm să vi-l însușiți”, precizează Salvamont Neamț.

A.C.

Foto: Salvamont Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...