Un individ în vârstă de 36 de ani, din Gârcina, a fost reținut de polițiști, în ziua de 2 octombrie, după ce-a făcut un nou scandal. El a fost reclamat de un consătean pe care l-a lovit, în ziua de 30 septembrie, în timp ce se afla într-un local din sat.
”Poliţiştii au constatat că bărbatul de 36 de ani este cercetat şi în alte cauze, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt, violenţă în familie şi lovirea sau alte violenţe”, a declarat agentul Georgiana Moșu, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. ”În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamţ, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ”.
Pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, Nicolae Corfu are mai multe procese, în special cu fosta sa soție, pe care a bătut-o și i-a furat telefonul mobil, dar și unul în care urmează să-i fie înlocuită pedeapsa amenzii cu închisoarea, în care are termen pe 29 octombrie. Dacă va mai fi liber până atunci. (C.M.)