Borca, Botești, Grințieș, Petricani, Pipirig și Tazlău ar putea deveni comune poli-regionali sau, în traducere liberă, super-comune. Totul pornește de la un nou proiect legislativ, care propune reclasificarea localităților de pe teritoriul României. Astfel, se propune transformarea a 183 de comune în poli-regionali, având rol de servire intercomunală la nivelul zonelor care se află la o distanță minimă de 25 km față de cel mai apropiat oraș. În baza respectivului proiect de lege, dezvoltarea comunelor poli-regionali ar urma să fie sprijinită de Guvern, inclusiv prin reabilitarea infrastructurii de transport, tehnico-edilitară și socio-culturală. Localitățile respective trebuie să aibă poziție strategică în județ, astfel încât să poată prelua servicii cu rol teritorial în sănătate, cultură, comerț și servicii.
„Ar fi un lucru bun pentru comună, pentru că așa, poate, vom fi și noi băgați în seamă. Acum avem în derulare trei proiecte cu fonduri guvernamentale, pe modernizare de drumuri și rețea de apă canal, dar asta este pentru că am stat eu luni de zile pe la ușile miniștrilor ca să-i fac să înțeleagă că Borca merită și că, până acum, eram singura comună din Neamț care nu aveam asfalt pe nici un drum comunal. În primii doi ani din mandatul trecut, comuna a suferit pagube de 48 de miliarde din cauza inundațiilor, dar nu ne-a dat nimeni nici un ban. Orice sprijin e necesar, așa că, dacă proiectul ăsta prevede și un ajutor, ne bucură”, a declarat Ovidiu Geo Niță, primarul din Borca.
Totodată, trebuie să aibă o populație minimă de 2.000 de locuitori. Cu ochi buni vede proiectul legislativ și primarul din Petricani, Ion Ticușor Vasiliu: „Singurul sprijin pe care l-am primit a fost prin Ordonanța 28, pentru reabilitarea unui drum pe care îl finalizăm acum. E o comună mare, cu peste 6.000 de locuitori, și poate că și asta a contat când a fost propusă în acest proiect de lege. Ar fi bine dacă am primi sprijin pentru dezvoltare”.
Prin același proiect de lege se are în vedere unificarea administrativă a localităților în care s-au produs scăderi accentuate de populație, precum și a celor care au populația sub 100 de locuitori. (Andreea AMARIEI)