La 2 iulie, se împlinesc 6 ani de când, la una din ediţiile Vacanţelor muzicale la Piatra Neamţ, înaintea unui concert în aer liber, pe platoul de la Curtea Domnească, profesorul Traian Cicoare s-a hotărât să asculte alte muzici mai înalte, mai frumoase, mai îngereşti. S-a mutat în Cer. Deşi era (relativ) în vârstă, bătrânul se ţinea bine, era mereu văzut prin oraş, cu pasul lui elegant şi hotărât, salutând, precum aristocraţii de altădată, cu ridicarea solemnă a pălăriei. Un semn de respect şi eleganţă precum puţini bărbaţi mai practică în zilele noastre… Ilustrul publicist nemţean nu era de prin părţile moldovene, ci se născuse, la 9 februarie 1925, în satul Ungureni, comuna Văgiuleşti, din judeţul Mehedinţi, într-o familie de oameni gospodari, cu 5 copii. Bunicul dinspre mamă, învăţător în comuna natală, va fi cel care-i va insufla lui Traian dragostea de carte. După absolvirea liceului teoretic “Traian” din Turnu Severin, face o şcoală de ofiţeri în rezervă la Arad şi ia parte la confruntarea de la Păuliş, din cel de-al doilea Război Mondial, în septembrie 1944, din care iese teafăr. Nu este recompensat pentru faptele sale de arme, ba, mai mult, noul regim îi va fi potrivnic ascensiunii sale în viaţă. Astfel, aproape de finalizarea cursurilor Facultăţii bucureştene de filosofie, este exmatriculat din cauză de “origine socială nesănătoasă” – părinţii deţineau 25 hectare de teren, o moară şi un atelier de ciorapi. Este obligat să se întreţină şi debutează în învăţământ, ca suplinitor, la o şcoală din Vânju Mare. Dar, pentru că provenea dintr-o familie de moşieri, trebuia să parcurgă un “program de educare la locul de muncă”: este trimis, cu domiciliu forţat, în regiunea Bacău, în raionul Piatra Neamţ. Este repartizat la Şcoala din Dragomireşti, unde predă de toate (limba română, istorie, matematică, fizică), dar nu are linişte nici aici; pentru că tatăl lui din Mehedinţi refuza să semneze cererea la colectiv, este mutat undeva în munţi, la Ivaneş, Bicaz Chei. Aici munceşte la catedră până ce trece furtuna cu colectivizarea şi, în 1964, revine la Dragomireşti (între timp se căsătorise cu Valerica M. Călin din Hlăpeşti), în satul natal al soţiei. Îşi continuă studiile, în specialitatea istorie-filosofie la Cluj, absolvite în 1969, în cele din urmă ajungând profesor de istorie la Liceul pedagogic din Piatra Neamţ. Pentru o scurtă vreme a fost şi inspector la Comitetul de cultură şi artă al judeţului. Lucrează şi pe la Şcolile 8 şi 9 Piatra Neamţ, iar până la pensionare, la Grupul şcolar “Cartianu”. După 1990, se remarcă în domeniul publicistic, fiind un colaborator constant al publicaţiilor din Neamţ: Acţiunea, Ceahlăul, La Tazlău, Credinţa Neamului, Asachi, Apostolul, Ţara Hangului. Sub îngrijirea scriitorului Constantin Bostan, o parte din publicistica sa a ajuns în volumul “Oameni, fapte şi comori spirituale din Ţinutul Neamţ”, carte publicată sub girul Editurii Acţiunea, în 2012, cu o prefaţă semnată de profesorul Leonard Rotaru. (N. SAVA)
