Primăria Piatra Neamț organizează, sâmbătă, 23 aprilie, prima ediție a Sărbătorii Curții Domnești, cu ocazia împlinirii a 525 de ani de la prima atestare documentară a principalului punct de reper din punct de vedere istoric și cultural din Piatra Neamț.

primarie radu chitic popescu
prof. Gheorghe Radu, Dragoş Chitic, Vasile Popescu

„În acest an lansăm un eveniment care sperăm să devină tradiție. În acest mod, ne dorim ca Piatra Neamț să se apropie de Sibiu, Alba Iulia și Sighișoara, locuri în care sunt organizate periodic festivaluri medievale. Prin activitățile pe care le-am programat pentru sâmbătă ne dorim să promovăm valorile culturale și istorice specifice municipiului Piatra Neamț”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Conform profesorului Gheorghe Radu, actul care este considerat ca fiind cel prin care se atestă documentar Curtea Domnească din Piatra Neamț, chiar dacă nu a fost primul în care s-a făcut referire la Curtea din orașul de la poalele Pietricicăi, rămâne documentul din 20 aprilie 1491.

primarie afis curtea domneascaStartul sărbătorii va fi dat la ora 12.00, când străjerii vor prelua în pază Turnul lui Ștefan cel Mare, schimbarea gărzii urmând să se facă în fiecare oră. Vor fi organizate mai multe ateliere de ocupații tradiționale – olărit, împletituri nuiele, confecționare de măști și țesut-cusut, precum și un atelier de bătut moneda aniversară „Curtea Domnească – 525 de ani”.

Publicul va putea asista și la cursuri de mânuit spada și tir cu arcul, dar și la Parada Curții Domnești, pe traseul Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Curtea Domnească. La paradă vor participa Trupa The Sky, Străjerii și Dansatorii Ansamblului Floricică de la Munte.

Organizatorii au pregătit și un moment cu teatru de păpuși, dar și două scenete care-l au în prim-plan pe domnitorul Ștefan cel Mare. Seara va fi încheiată cu un spectacol oferit de fachiri. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentGALERIE FOTO Şcoala Altfel: Incursiune în Evul Mediu
Articolul următorElevi de aur: Fizica, disciplina la care olimpicii nemțeni sclipesc
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.