0:00

Sărbătoare Carpatcement / 100 de ani de la înfiinţarea Fabricii Fieni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Fabrica de ciment Fieni a Carpatcement a aniversat, sâmbătă, 11 octombrie 2014,  alături de angajați un secol de la înființare sub marca tradiţiei, performanţei, calităţii şi încrederii. Fabrica de la Fieni este așadar membră cu drepturi depline a grupului de branduri centenare din România ce au trecut cu brio testul rezistenței de-a lungul timpului. Istoria celei mai vechi fabrici de ciment în funcțiune din România a început la Fieni în 1914. Atunci, datorită câtorva ingineri de excepție, care au putut să anticipeze și să răspundă provocărilor ivite într-o industrie abia apărută, au fost puse bazele unei fabrici ce avea să devină mai târziu un simbol al inovației și profesionalismului. Aniversarea a 100 de ani de la înființarea Fabricii de ciment la Fieni a fost dedicată exclusiv angajaților care au sărbătorit sâmbătă, 11.10.2014, unicul eveniment. Alături de aceștia au fost echipa de conducere a Carpatcement Holding, reprezentanții comunității locale, dar și invitați internaționali, precum domnul Andreas Kern, membru în Consiliului de Administrație HeidelbegrCement Group, și domnul Robert Breyer, Head of HeidelbergCement Technology Center (HTC) pentru Europa Centrală-Asia Centrală (CE-CA).

„Timp de 100 de ani Fabrica de ciment de la Fieni a existat continuu, traversând diferite etape ale istoriei care au marcat evoluția și dezvoltarea acesteia. În 2014 Fabrica este membră a puternicului Grup HeidelbergCement, care are de asemenea o tradiție de peste 140 ani în această industrie. Astăzi, doresc să le mulțumesc acelora care indiferent de zi sau noapte, sărbătoare sau concediu, își lasă familiile acasă și răspund prezent la chemările fabricii. În aceeași măsura, mulțumesc în mod deosebit clienților, furnizorilor, comunității locale și autorităților statului împreună cu care am încercat să construim un parteneriat durabil, fiind convinși că numai împreună ne putem dezvolta și susține reciproc”, a declarat Florian Aldea, Președinte-Director General al Carpatcement Holding.

Sărbătoare Carpatcement / 100 de ani de la înfiinţarea Fabricii Fieni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Simbol al perseverenței și al calității”

Cimentul produs la Fieni a participat la construcția României pe care o știm astăzi, reușind să scrie istoria acestei națiuni timp de un secol. Produsele durabile și de înaltă calitate oferite au fost utilizate la construcția celor mai semnificative simboluri naționale. Hotelul Intercontinental, Teatrul Național, Barajul de la Vidraru sunt doar câteva exemple din vasta experiență a fabricii.

„Ne mândrim foarte mult că am reușit să păstrăm valorile locale, adaptându-ne totodată la tendințele impuse de industria globală. Pentru localnicii din Fieni, Fabrica de Ciment reprezintă un simbol al perseverenței și al calității, obținute prin eforturile susținute ale lucrătorilor. Cu toate acestea, nu privim vechimea în piață ca un semn al calității sau ca pe o dovadă a valorii companiei. Obiectivul principal este să continuăm să creștem și să ne dezvoltăm în continuare, demonstrând responsabilitatea și calitatea brandului nostru în fiecare zi. Totodată, sunt recunoscător echipei din Fabrica de ciment Fieni pentru că am reușit împreună să ducem lucrurile mai departe și vom continua acest drum și de acum încolo”, a declarat Cristian Voinițchi – Directorul Fabricii de ciment Fieni.

„100 de ani de tradiţie înseamnă enorm”

De la înființare fabrica de la Fieni a avut un ritm alert de creștere și a ajuns în 1940 să fie cel mai mare producător de ciment din România. Din 2002 Fabrica din Fieni a devenit membră a grupului HeidelbergCement, după fabricile din Neamț și Hunedoara. Din acel an s-a început procesul de rebranding al companiei, preluându-se rapid trăsăturile și particularitățile de ordin tehnic german sub numele Carpatcement. Andreas Kern, membru în consiliul de administrație HeidelbergCement Group declară: „Fabrica de ciment de la Fieni a reușit să se adapteze rapid la normele HeidelbergCement. Ne bucurăm că am reușit astfel să obținem un sprijin valoros în această locație și că putem continua împreună tradiția și metodele locale. Personal sunt ferm încrezător în potențialul de dezvoltare al acestei fabrici și le mulțumesc tuturor celor care se implică zilnic pentru ca lucrurile să evolueze pozitiv. 100 de ani de tradiție în fabricarea cimentului înseamnă enorm pentru această industrie, nu numai în România, dar și global”

Împlinirea a 100 de ani a fabricii de ciment de la Fieni este așadar un motiv de sărbătoare nu numai pentru Carpatcement și HeidelbergCement Group, ci și pentru orașul Fieni, dar mai ales pentru România. Carpatcement mulțumește celor care au participat la eveniment, angajaților și în mod deosebit reprezentanților comunității locale care ne-au fost alături în toți acești ani. Mulțumim de asemenea și locuitorilor orașului Fieni pentru păstrarea tradițiilor cimentiste și transmiterea din generație în generație a meseriilor fără de care fabrica nu ar fi putut funcționa. (Ceahlăul®)

Articolul precedentVictor Ponta – ajutat sau sabotat?
Articolul următorComisarul Theodor Pol, noul şef al SIPI Neamţ