microbuz scolar nou 01 resizeActualizare: Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, citat de Agerpress, a declarat că în microbuz se aflau 16 persoane – 3 adulţi şi 13 copii. În zonă nu a fost blocată circulația și nu a fost activat planul roșu de intervenție.

Știre inițială: În această dimineaţă, 2 decembrie, un şofer de 30 de ani, care conducea un microbuz de transport şcolar pe DN2, în comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău, nu a păstrat distanţa legală faţă de autoturismul din faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Bacău.

În urma impactului, şoferul autoturismului, de 26 de ani şi 7 dintre copiii aflaţi în microbuz au suferit multiple traumastisme şi au fost transportaţi de urgenţă la spital. Copiii erau conştienţi şi stabili, nu suferiseră răni grave, dar evaluarea medicală va stabili dacă necesită sau nu internare.

Şoferii au fost testaţi cu alcooltestul rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Angela Croitoru

Articolul precedentPatru tineri răniţi după ce autoturismul lor a intrat într-un cap de pod
Articolul următorFemeie de 27 de ani, inconştientă, scoasă de pompieri din casă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.