Săptămâna și campioana mondială la CS Ceahlăul-LPS

Săptămâna și campioana mondială la CS Ceahlăul-LPSCS Ceahlăul și LPS Piatra Neamț mai au o campioană mondială de junioare, după titlul suprem câștigat de Irina Bordeanu la atletism. Este vorba despre canotoarea Andreea Grăpinoiu care astăzi, 6 august, a cucerit medalia de aur cu echipajul de patru vâsle al României (Roșu Larisa Elena, Grăpinoiu Andreea, Radiț Simona Geanina, Maftei Tăbița) la Campionatul Mondial de la Trakai, din Lituania. Pe locurile doi și trei s-au situat echipajele Germaniei și Suediei.

”După 2.000 de metri, fetele noastre au reușit să obțină victoria la jumătate de secundă față de Germania. Este vorba cam despre un sfert de metru. Anul trecut de-abia au prins finala și iată că acum au cucerit titlul suprem după ce au devenit și campioane europene. Andreea Grăpinoiu este deja inclusă și în lotul de tineret care va evolua la Campionatele Europene, aflate la prima ediție”, a declarat prof. Valentin Gavril, directorul CS Ceahlăul.

Celelalte două canotoare ale CS Ceahlăul-LPS, Monica Andron și Alexandra Rusu, au intrat în posesia medaliei de bronz cu echipajul de 8+1(Dănuț Elena, Ciritel Elena Cosmina, Andron Monica Georgiana, Moroșan Ioana Mădălina, Popa Andreea, Dinulescu Raluca Georgiana, Rusu Maria Magdalena, Rusu Vasilica Alexandra și Ștefania Petreanu). În această probă ”regină” a canotajului, campioană mondială a ieșit Cehia, iar vicecampioană a devenit Germania.

”Suntem foarte bucuroși pentru aceste rezultate. Este foarte important ca toate aceste trei sportive să facă parte din loturile olimpice ale României, chiar dacă nu vor mai fi la noi. E greu să ții la Piatra Neamț o sportivă de valoare olimpică. Trebuie să recunoaștem că suntem o pepinieră pentru alte cluburi foarte puternice și care investesc foarte mulți bani în canotaj. Mulțumim Consiliului Județean pentru finanțările din anii trecuți, dar și din 2017, care au ajutat canotajul nemțean să obțină numeroase medalii, dar și prezențe cu cele mai bune rezultate la Campionatele Europene și Mondiale”, a mai adăugat prof. Valentin Gavril.

România s-a clasat pe primul loc pe națiuni cu două medalii de aur, două de argint și două de bronz. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...