Două interesante recitaluri muzicale sunt organizate, săptămâna viitoare, de Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ şi Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ. Ambele manifestări sunt cuprinse în cadrul stagiunii artistice 2016-2017.
Miercuri, 5 aprilie, la Biblioteca Judeţeană “GT Kirileanu”, cu începere de la ora 17:00, va avea loc recitalul “Florilegiu liric”, în care soprana Gabriela Pipelea – acompaniată la pian de Mihaela Spiridon – va da glas unor compoziţii din creaţia lui Schubert, Faure, Respighi, Richard Strauss, Debussy, Enescu, V. Teodorian, Enescu şi Jora. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Centrul “Carmen Saeculare” şi Academia “Gheorghe Dima” au reuşit înscrierea oraşului nostru în ruta naţională a “PIANULUI CĂLĂTOR”, proiect muzical al Societăţii Române de Radio, care îl are în prim plan pe valorosul pianist Horia Mihail. Acesta va prezenta publicului meloman un program muzical intitulat “Romantic vals”. Evenimentul, care va fi prezentat de Vasilica Stoiciu-Frunză, va avea loc vineri, 7 aprilie, cu începere de la ora 19:00, la sala studio “Theodor Macarie” a Liceului de Arte “Victor Brauner”. Accesul spectatorilor se va face doar pe bază de invitații, care se pot ridica de la sediul Centrului pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț (str. Ștefan cel Mare, nr. 3A, tel. 0233/214026). (Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ)