spital combinezonDe ieri și până astăzi, 27 noiembrie, s-au mai înregistrat două decese la pacienți cu Covid internați la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Potrivit dr. Ștefan Gheorghincă, purtătorul de cuvânt al spitalului, cei doi bărbați, cu vârste de 52 și respectiv 87 de ani, mai aveau și alte boli. Săptămâna aceasta au mai murit șapte bolnavi Covid, cu vârste între 67 și 84 de ani, fiecare mai având și alte afecțiuni.

Astăzi, în spitalul județean erau internați 278 de bolnavi confirmați Covid, cei mai puțini din ultima perioadă. Numărul celor internați a scăzut și pentru că cei testați pozitivi pot rămâne acasă, dacă nu au forme prea grave de boală, trebuind să fie supravegheați telefonic de medicii de familie.

Cele șase paturi din noul compartiment ATI erau astăzi toate ocupate cu pacienți în stare critică și conectați la ventilatoarele mecanice. Între timp, noile echipamente pentru dotarea ATI, donate de Altex, au început să fie aduse la spital. Aparatura, în valoare de peste 200.000 de euro, a fost achiziționată de compania pietreanului Dan Ostahie.

 

C.I.

 

Articolul precedentBătrână de 83 de ani, jefuită de banii din cerșit
Articolul următorUn șef de compartiment de la permise Suceava primea șpagă de 20.000 de euro pe zi