Alberto Raşcu (43 de ani), din Roman, a fost ridicat de poliţişti, în ziua de 10 noiembrie, şi dus la Penitenciarul Bacău, unde are de stat 2 ani şi 8 luni, conform unei sentinţe judecătoreşti definitive, prin care a fost condamnat pentru şantaj. Toată povestea s-a întâmplat în iunie 2012, când doi tineri din Roman au hotărât să se căsătorească, dar au aflat că-i costă15.000 de euro această „libertate”. Femeia avusese în trecut o relaţie cu fratele lui Raşcu şi, conform legii ţigăneşti, era datoare să-l întreţină tot restul vieţii dacă se mărita cu altcineva. Cum împricinatul era arestat, fratele lui i-a „reprezentat interesele” şi le-a cerut femeii şi viitorului ei soţ exact 15.000 de euro. Nu a acceptat niciun refuz, iar când cei doi au spus că nu au atâţia bani, i-a ameninţat cu moartea „dând de înţeles că îşi poate folosi pistolul pe care îl avea asupra sa”, după cum a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În cele din urmă, la data de 22.06.2012, partea vătămată s-a întâlnit cu cei doi inculpaţi înmânându-le suma de 2.000 euro, după ce în prealabil fuseseră marcaţi criminalistic, inculpații fiind reținuți de polițiștii romașcani, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale”. Peste toate, Raşcu a minţit pentru că nicio lege a etniei nu prevede că femeia care s-a despărţit de un bărbat trebuie să-l întreţină toată viaţa. (C. MIRCEA)