Poliţiştii din Bacău şi Botoşani au acţionat, în perioada 12-15 august, „pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică”, potrivit unor comunicate de presă emise de inspectoratele de poliţie din cele două judeţe.
Cei din Bacău se laudă cu sancţiuni de peste 400.000 lei, în timp ce poliţiştii din Botoşani au înregistrat cifra ZERO la accidente rutiere grave. În total au acţionat 1.300 de poliţişti (800 – Bacău şi 500 – Botoşani)
„În urma acțiunilor desfășurate polițiștii au constatat 39 de infracțiuni, din care 3 de natură economică, 19 judiciare şi 16 la regimul circulaţiei rutiere. Au fost depistate în flagrant 9 persoane, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni şi a fost efectuate cercetări față de 30 de persoane. (…) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au aplicat 937 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 410.000 de lei”, potrivit IPJ Bacău.
“Au fost constatate 24 de infracţiuni, dintre care 9 la regimul rutier, 6 de natură economică şi 9 de natură judiciară/alt gen. (…) Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au constatat 81 de abateri de natură contravenţională, sancţiunile aplicate însumând 134.525 de lei. (…) Poliţiştii rutieri au acţionat atât în localităţi, cât şi pe 8 tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 10 aparate radar. În urma acţiunilor din trafic, poliţiştii au constatat 9 infracţiuni şi 349 de abateri contravenţionale. Amenzile aplicate însumează 116.425 lei, cele mai multe sancţiuni (221) privind încălcarea regimului legal de viteză. (…) Precizăm că, în perioada 12 – 15 august, nu s-au produs accidente rutiere grave, cu pierderi de vieţi omeneşti sau rănirea gravă a unor persoane”, potrivit IPJ Botoşani. (ZCH NEWS)