Sancțiuni de 175.000 lei pentru afaceri ilegale cu lemn

Un agent economic din Trifești s-a ales cu o pagubă de proporții, după ce a fost prins cu nereguli cu lemn. Anchetatorii i-au aplicat o amendă, dar au dispus și confiscări importante, astfel că firma are sancțiuni ce însumează 175.000 lei. Totul s-a întâmplat în urma unor verificări ce au avut loc pe 20 ianuarie 2023.

”În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat verificări la un operator economic, aplicând sancțiuni contravenționale, în valoare totală de  35.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Sancțiuni de 175.000 lei pentru afaceri ilegale cu lemnDe asemenea, polițiștii au dispus confiscarea valorică a volumului de  aproximativ 162 de metri cubi material lemnos de diferite esențe și sortimente, în valoare de peste 140.000 de lei”, conform unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

La acțiune au participat polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava. (G.S., FOTO: Politia Neamt)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...