Actualizare: “S-a intervenit cu o echipă din Baza de Intervenţie Durău, care s-a deplasat până în apropirea cascadei cu o autospecială şi apoi pe jos până în zona unde erau blocaţi turiştii. Operaţiunea de evacuare a necesitat amenajarea unor balustrade din corzi pe feţele înclinate şi acoperite cu zăpadă şi gheaţă. Turiştii au fost echipaţi cu căşti de protecţie, hamuri şi lonje din dotarea noastră tehnică şi au fost ghidaţi pas cu pas spre zonele sigure. În jurul orei 20, când ultimul salvator a ajuns în bază, operaţiunea a fost considerată finalizată. Trecând peste detaliile tehnice, trebuie să precizăm că traseul respectiv era semnalizat ca fiind închis temporar, avertizare pe care grupul celor patru nu a luat-o în serios. Când şi-au dat seama că pentru nivelul lor de echipare şi pregătire au plecat pe un drum fără întoarcere era târziu. Sperăm să fi învăţat ceva din această experienţă de viaţă“, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului salvamont Neamţ.
Ştire iniţială: În această după-amiază (6 mai) salvatorii montani au fost anunţaţi că 4 tineri, doi băieţi şi două fete, cu vârste între 21 şi 23 de ani, au rămas blocaţi între Cascada Duruitoarea şi Piciorul Şchiop, pe un traseu dificil, care este închis iarna. Tinerii sunt din Iaşi şi, probabil, au urmat sfatul altor „oameni de munte”, care de fiecare dată iau în derâdere recomandările Salvamont, considerând că ei se pot descurca în orice situaţie. După ce-au constatat că, spre deosebire de oraş, unde temperaturile sunt în jur de 20 de grade, în masiv zăpada e mare, pericolul de avalanşă este la tot pasul şi, în plus, există şi riscul de căderi de pietre, turiştii au cerut ajutor.
„Echipa de prim răspuns din Durău a plecat la intervenţie, pentru a evacua turiştii în siguranţă”, a declarat raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. „Există panouri care anunţă că este traseu închis, am dat comunicate peste comunicate. Degeaba”.
Cel mai recent comunicat al Salvamont este de pe 30 aprilie şi se referă exact la pericolele din masivul Ceahlău: „În vederea prevenirii accidentelor montane, cât şi a evităriii situaţiilor periculoase, atragem atentia turiştilor care vor vizita în aceste zile zona montană a judeţului Neamţ că, la altitudini mai mari de 1200 m, pe toate potecile turistice s-a format gheaţă. În Masivul Ceahlău zăpada măsoara după cota 1300 m, între 30 şi 140 cm În continuare există pericolul producerii avalanşelor .Traseul Cascada Duruitoarea – Piciorul Şchiop- Cabana Dochia rămâne închis traficului turistic”.
Cert, tinerii din Iaşi ori n-au citit recomandările, ori au avut mai multă înceredere în sfaturile “cunoscătorilor” decât în cele ale salvamontiştilor. Vom reveni cu detalii, după încheierea intervenţiei.
C.M.