0:00

Salubritas – Activitatea societății pentru oraș, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSocietatea Salubritas a fost înființată pentru ca oraşul Piatra-Neamţ să aibă o firmă specializată care să se ocupe de partea de salubrizare a orașului. În acest moment însă, firma a rămas doar cu partea de dezinsecție, deratizare, dezinfecție și cu administrarea adăpostului pentru câini fără stăpân ca activităţi principale. Partea de salubrizare a fost trecută la societatea Publiserv în lumina noilor prevederi legale care spun că de salubrizare şi dezăpezire se ocupă aceeaşi firmă. Cum Salubritas nu avea în dotare utilajele necesare pentru activitatea de deszăpezire şi achiziţionarea lor ar fi fost peste posibilităţile ei financiare, atât angajaţii, cât şi partea de dotări legate de salubrizare au trecut la Publiserv.

Târg de căței: „Adoptă un prieten!”

Firma Salubritas SA, administratorul adăpostului de câini din Piatra-Neamț, organizează în fiecare lună, de obicei spre sfârșitul săptămânii sau chiar în week-end, târguri de adopție, la care iubitorii acestor animale de companie s-au obișnuit să vină. Nu neapărat pentru că își doresc un prieten patruped, dar și doar ca să îi vadă și să poată interacționa. Dacă treceți vinerea sau sâmbăta, între orele 10:00-14:00, pe platoul de la Curtea Domnească, este foarte posibil să nimeriți la una dintre edițiile Târgului de adopții de câini fără stăpân din adăpostul public. Toți cățeii sunt microcipați, sterilizați, vaccinați și deparazitați și au nevoie de o familie. Adopția este gratuită.Salubritas – Activitatea societății pentru oraș, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Veți putea interacționa cu blănoșii pe platoul de la Curtea Domnească și, de asemenea, puteți afla informații despre adăpostul din Piatra-Neamț, despre procedura de adopție și alte lucruri utile pentru posesorii de animale sau pentru cei care intenționează să adopte. Vino și tu la Curtea Domnească și Adoptă un prieten!”, spun partenerii acestor evenimente, SC Salubritas, Primăria Piatra-Neamț și Biroul pentru Protectia Animalelor I.P.J Neamț.

Salubritas S.A. administrează adăpostul de câini al Municipiului Piatra-Neamț, situat în Piatra-Neamț, pe str. Gheorghe Doja, nr. 58, autorizat sanitar-veterinar. Programul de vizitare la adăpost este: Luni-Vineri 10:00-18:00; Sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale 8:00-12:00. Mai nou, există şi posibilitatea adopţiilor virtuale, în sensul că iubitorii animalelor îşi pot alege un căţel de care să aibă grijă, în sensul de a achita cheltuielile lunare ale acestuia pentru hrană şi îngrijire.

Cei trei D – pentru sănătatea orașului

An de an, conducerea Salubritas se pregătește pentru cele patru etape ale campaniei de dezinsecție, dezinfecție și deratizare care au loc primăvara, vara şi la începutul toamnei. SC Salubritas SA are concesiune exclusivă pentru aceste activități în Piatra-Neamț și este singurul operator licențiat ANRSC pe unitatea administrativ-teritorială. Dacă până acum activitatea se realiza o singură dată pe an, după noile prevederi legale, de anul acesta se realizează în patru etape, atât la sol, cât și în aer, cuprinzând întreg orașul de fiecare dată. Calendarul de desfășurare este realizat împreună cu Direcția de Sănătate Publică Neamț, în funcție de perioada de înmulțire a insectelor și rozătoarelor, astfel încât lucrările să aibă o eficiență maximă.

Salubritas – Activitatea societății pentru oraș, ZCH NEWS - sursa ta de informații“Trebuie să prindem o zi însorită, solul și aerul să fie uscate pentru a avea eficiență maximă. Utilizăm numai substanțe omologate de Ministerul Sănătății, cu aviz tehnic valabil. Noi vom anunța exact programul după care se vor desfășura aceste lucrări, astfel încât populația să fie bine informată. În ziua în care au loc aceste lucrări, recomandăm pietrenilor să nu iasă cu cățeii la plimbare prin zonele respective, dar este doar o precauție pentru că acele substanțe nu au cum să afecteze sănătatea oamenilor și a animalelor. În cazul unui contact accidental cu aceste substanțe și dacă apar probleme, legate de o eventuală alergie la unul din compușii respectivi, recomandăm clătirea cu apă rece din abundență și, doar dacă apar efecte averse mai accentuate, consultul medical”, a precizat Alexandru Rareș, directorul Salubritas.

În fiecare etapă, substanțele – care sunt cele mai bune de pe piață, dar și cele mai scumpe pentru că nu se face economie când este vorba despre sănătatea populației – sunt pulverizate într-o primă fază, pe parcursul unei întregi zile, la sol, de către o echipă formată din 8 muncitori, fiecare într-o altă zonă a orașului. În ziua următoare, urmează pulverizarea în aer cu un tun mare amplasat pe o mașină specială, operațiune ceva mai spectaculoasă care vizează în principal zona parcurilor și coronamentul copacilor unde se pot ascunde insecte și larve ale acestora.

Servicii de combatere dăunători profesionale

Din punct de vedere practic, dezinsectia este de două feluri: preventivă (profilactică) şi curativă (terapeutică sau de combatere). Dezinsecţia preventivă are scopul de a împiedica înmulţirea şi răspândirea dăunătorilor, prin crearea de condiţii nefavorabile dezvoltării acestora. Ea se referă la aplicarea întocmai şi permanent a măsurilor igienico-sanitare, de bună gospodărire a obiectivului în scopul reducerii la minimum a depozitelor de materii organice în descompunere, favorabile dezvoltării larvelor şi a posibilităților de acces a insectelor adulte spre hrană. Are caracter permanent şi trebuie făcută ori de câte ori este nevoie, dar nu la intervale mai mari de 3 luni. Este tipul de dezinsecţie pe care angajaţii Salubritas o fac de patru ori pe an. Dezinsecţia curativă constă în executarea unor acţiuni de combatere în focar, cu scopul distrugerii rapide a dăunătorilor existenţi. Se realizează la intervale repetate de 10-14 zile pentru distrugerea focarelor, fiind urmată apoi de dezinsecţia profilactică. În spaţiile deschise de pe domeniul public şi de pe domeniul privat în conformitate cu prevederile instituţiilor de specialitate şi respectând propunerea tehnică, cu o frecvenţă de 3 ori pe an. Substanţele utilizate în spaţiile deschise sunt substanţe cu pulverizare în volum ultraredus (ULV) şi trebuie aplicate în mod obligatoriu cu aparatură compatibilă.Salubritas – Activitatea societății pentru oraș, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Deoarece sănătatea nu trebuie neglijată, cu toții trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a ne asigura că reducem pe cât posibil riscurile de îmbolnăvire. Deratizarea este una din aceste măsuri care trebuie să fie luate în considerare când vine vorba de condițiile și mediul în care ne desfășurăm activitatea. Deratizarea înseamnă eliminarea rozătoarelor precum șoareci, șobolani și alți dăunători care sunt purtători de boli și infecții și provoacă pagube materiale. Deratizarea poate fi profilactică (preventivă) și de combatere. Deratizarea preventivă se realizează prin eliminarea tuturor surselor de hrană pentru rozătoare, astuparea crăpăturilor și a găurilor prin care se pot strecura și limitarea locurilor unde se pot adăposti. Deratizarea de combatere este obligatorie pentru toate persoanele juridice, însă este accesibilă și recomandată și persoanelor fizice. Deratizarea se poate realiza atât prin metode mecanice, precum capcanele, sau chimice, precum soluții și tratamente toxice. Metodele de deratizare chimice sunt mult mai eficiente decât metodele mecanice deoarece raza de acțiune este mai mare, acționează lent dar sigur astfel încât să afecteze toată populația de dăunători din spațiul respectiv. Persoanele neautorizate nu trebuie să manipuleze astfel de soluții și otrăvuri pentru a evita expunerea la risc. Deratizarea efectuată de o firmă profesională precum Salubritas are avantajul de a scurta procesul de eliminare a rozătoarelor deoarece echipele sunt formate din agenți specializați în acest domeniu. Pe lângă acest avantaj mai există și acela de a beneficia de oferte personalizate în funcție de spațiul și suprafața care necesită intervenția. În plus, înainte de a iniția deratizarea, o echipă va constata și evalua situația astfel încât cele mai potrivite metode de deratizare să fie aplicate. Deratizarea este un aspect important în menținerea unui mediu igienizat și sănătos prin eliminarea dăunătorilor, eliminând astfel și sursele de infecții și boli.

A.C.

Articolul precedentComunicat de presă PSD Neamț: „8000 de posturi în domeniul medical și al asistenței sociale au fost deblocate”
Articolul următorColiziune cu un taxi în Roman- un șofer în spital
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.