0:00

Să râdem cu Păstorel… (III), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Lui Păstorel, se ştie, îi plăcea să bea un pahar de vin. Cui să dedice el o poezie (în stil eminescian, după “Somnoroase păsărele”) decât păhărelelor cu care   degusta licoarea ce îl ajuta să mai uite de necazurile vieţii:

Drăgălaşe păhărele
Dinainte-mi să se pună
Să se toarne vin în ele,
Poftă bună !

Să golim toţi în tăcere
Iar cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci mai bine bere,
Bea în pace !

Cine-i ameţit prea tare
Pe sub mese să se culce
Şi în zgomot de pahare,
Doarmă dulce !

Să nu fie vorbă lungă
Doară ştim ce scurtă-i viaţa
Să bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.

Un catren dedicat unor tovarăşi de pahar:

Beau băieţii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii… turnători!

Încă o poezie cu temă bahică, intitulată chiar aşa, “Geometrie bahică”

Hrănit mai mult cu lapte şi iaurt,
Un grec văzu cu mintea-i înţeleaptă
Că între două puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.

Dar axiomul devenit banal
Şi însuşit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi şi este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Şi dacă vrei să tragi învăţătură,
Un plan orizontal, când te gândeşti,
Constaţi că nu există în natură
Ci exclusiv în minţile greceşti.

Iar când în loc de lapte, bei ” Maderă „,
Aceasta socoteală te conturbă
Căci tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă
Pe care dreapta lui devine curbă.

Şi-n cap cu dreapta grecului defunct
Până ce vreun înalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Porneşti spre domiciliu în zigzag.

Prin anii 50, poeta Veronica Porumbacu a scris nişte versuri pline de vibraţie şi adâncă simţire la adresa popoarelor europene, două dintre versuri sunând cam aşa:  “O, Europa, te simt în mine / Te simt vibrând adânc…”  Un bun prilej pentru Păstorel să o ironizeze a doua zi:

Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din „Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Ca în …..chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”

Un duel în versuri cu prietenul său ieşean, marele sonetist Mihail Codreanu, care îl provoacă cu următorul catren:

Când a pornit lugubrul zvon
Cum că murit-ai la Carlton
Mi-am zis atunci: – cu adevărat
O fi el mort, însă mort beat.

La care Păstorel , îi răspunde:
La Carlton eu ca dintr-un vis
Lugubrei morţi scăpat-am trenul
Însă aflai că m-a ucis
La Iaşi, Codreanu`
cu catrenul.

În sfîrşit, un catren omagial lui Caragiale:

Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern….

Articolul precedentLansarea cărţii profesorului Zenembisi la “Rareş”
Articolul următorMonumente de patrimoniu naţional: Mănăstirea Neamţ