0:00

S-au ascuțit „ambițiile” pentru scaunele directorilor de școli din Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInspectoratul Școlar Județean Neamț a afișat vineri, 7 octombrie, rezultatele selecției dosarelor celor înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor de directori și adjuncți. Așa cum era de așteptat, ”surprizele” sunt nelipsite. Că vorbim despre dosare respinse, candidaturi ”multiple” din partea unor candidați sau că vorbim de concurență mare pentru anumite posturi, vă prezentăm situațiile la principalele unități de învățământ, din județ:

Piatra-Neamț:

Colegiul Național ”Petru Rareș” are 3 candidați admiși după „proba” dosarelor. Este vorba despre Grigoruță Oniciuc (pentru director prim), Carmen Mareș (pentru director/ director adjunct) și Ionela-Claudia Jora (pentru director/ director adjunct). Cea care pare să nu-și mai fi dorit un post în echipa de conducere este prof. Cristina Ana Goraș (actual director adjunct), care nu s-a înscris la concurs.

La Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”, s-au înscris la concurs actualii directori: Florin Irimia (director) și Brândușa Andrei (director adjunct).

La Colegiul Național ”Gheorghe Asachi”, sunt 4 candidați. Steliana Georgeta Balaban s-a înscris pentru director și director adjunct, iar prof. Constanța Chelaru și-a depus dosar pentru postul de director prim, în condițiile în care, înainte de începutul acestui an școlar, și-a depus demisia invocând motive medicale. Ați doi candidați sunt: Daniel Sava și Maria-Magdalena Ungureanu.

La Colegiul Național de Informatică, candidează actualii directori (Daniela Neamțu și Vasile Diaconu) și actuala directoare a Colegiului Tehnic de Transporturi, Ana Maria Hogea (pentru director și director adjunct). Aceasta din urmă candidează și pentru postul pe care îl ocupă în prezent (director), la Colegiul Tehnic de Transporturi.

Un loc liber, pentru care va fi propus un cadru didactic spre delegare, a rămas la Școala Postliceală Sanitară, după respingerea dosarului singurului candidat, Mihai Floroaia (actual director).

La Centrul Județean de Excelență, sunt 2 candidați: Carmen-Elena Corlățeanu, actuala directoare, și Liliana Georgescu, profesoară la CN ”Petru Rareș” din Piatra Neamț.

La Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională actuala directoare, Melania Pleșa, este singurul candidat.

La Școala Gimnazială ”Elena Cuza”, Anton Gheorghiu va părăsi funcția de director, deoarece nu s-a înscris. În schimb, sunt alți 3 posibili directori: Ioana Nicoleta Antonovici, Ioana Roxana Chiuariu și Dumitru Letos.

Și la Școala Gimnazială Nr. 2 va fi un alt director. Actuala directoare nu s-a înscris, iar singurul candidat este Constantin Ciprian Neța.

La Școala Gimnazială Nr. 5, actualei directoare, Mariana Doina Roșanu, i-a fost respins dosarul, astfel că singura candidată pentru posturile de director și director adjunct este Carmen Liliana Beatrice Munteanu (actual adjunct). Dacă va trece de probele examenului, rămâne să se decidă ce va alege.

Roman

În echipa conducerii Colegiului Național ”Roman Vodă” își doresc să ajungă 3 profesori, însă numai unul a candidat pentru funcția de director prim. Constantin Cătălin Macovei și Cristina Manuela Radu au optat pentru director adjunct și Mihaela Tanovici pentru director prim.

La Liceul cu Program Sportiv Roman se încheie „era” Petru Sandu, cel care a pus bazele acestei unități, la concurs înscriindu-se Ioan Popa (pentru director prim) și Ana Luca (pentru director adjunct).

Târgu Neamț

Surpriza-surprizelor vine de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, unde actualul director, Dorin Moroșanu, s-a înscris, dar i-a fost respins dosarul astfel încât postul va fi ocupat cu delegare de un alt cadru didactic. În joc rămâne postul de director adjunct, pentru care s-au înscris 4 doamne: Daniela Bocăneț, Daniela Fillip, Ana-Alina Ichim și Agneta Tolocan.

O luptă interesantă se va duce la Colegiul Tehnic ”Ion Creangă”, unde sunt nu mai puțin de 5 candidați. Doi pentru postul de director prim (Gheorghe Sauciuc și Gheorghe Apetrei) și 3 pentru cel de director adjunct (Dorina Timișescu, Adriana Timofte, Mihaela Toma).

La Liceul ”Vasile Conta”, situația este previzibilă, un singur candidat și-a dorit să fie pe „fotoliul” de director prim și dorința sa va fi, volens-nolens, statuată oficial. Numele candidatului, Karina-Ingrid Cojocariu, actualul director. Pentru postul de adjunct sunt nu mai puțin de 4 candidați.

Bicaz

Liceul ”Carol I” din Bicaz are doi candidați aruncați în luptă, exact cei care acum formează echipă managerială: Rodica Iorga și George Lazăr. (M.T.)

Articolul precedentACTUALIZARE LIGA A V-A: CSM Ceahlăul-Urecheni 16-0!
Articolul următorFemeia contează la Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.