10.000 de ucraineni, moldoveni și ruși într-o comună din Botoșani: Parchetul General anunță 90 de percheziții

mascati

O anchetă de proporții în care s-au pus în executare 90 de mandate de percheziție are loc într-o cauză penală care vizează obținerea de documente românești măsluite de către persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă. Descinderile au loc la instituții publice și persoane fizice, fiind vizate două servicii de evidență a populației și două primării din județul Botoșani. În cauză sunt acuzații de dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Datele nereale din acte se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv deoarece beneficiarul nu a locuit și nici nu va locui vreodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare ale persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România. Datele, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea deținută în mod real de către beneficiari, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP).

În mod concret, beneficiarii au obținut cărțile de identitate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care au decedat, iar partajul succesoral nu a fost efectuat, care sunt netrasportabili sau plecați în străinătate, fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de evidență a persoanelor. Astfel, într-o comună din județul Botoșani figurează aproximativ 10.000 de cetățeni originari din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă, marea majoritate având domiciliul la diferite adrese, fără acordul prealabil al proprietarilor, sau în baza unor declarații de luare în spațiu neconforme cu realitatea, prin contrafacerea semnăturii proprietarilor sau a unor adeverințe emise de reprezentanți ai primăriei, în care a fost consemnat în mod nereal dreptul de proprietate”, anunță Parchetul General.

Cercetările au stabilit că funcționari din cadrul unei primării a unei comune și a unui oraș din județul Botoșani ar fi eliberat în fals adeverințe de rol agricol pentru imobile care nu au destinația de locuit și ar fi atribuit numere cadastrale unor anexe gospodărești pentru a putea fi luați în spațiu cetățeni ucraineni, totul contra unor sume de bani. Doritorii au achitat între 350-400 de euro iar banii se împărțeau astfel: 100-150 de euro/persoană celor dispuși să ia în spațiu, în mod fictiv, cetățenii străini, la imobile pe care le dețin, în marea lor majoritate fără titlu locativ valabil, cunoscând că aceștia nu vor locui vreodată la adresă; între 50-100 de euro/persoană reveneau funcționarilor de la evidența populației; 50 de euro se împărțeau altor funcționari din cadrul celor două primării. Anchetatorii spun că în unele situații beneficiarul a obținut în doar două zile atât cartea de identitate cât și pașaportul.

(G. S.)

Articolul precedentPercheziție la o societate comercială din Piatra Neamț
Articolul următorING a intrat în colimatorul ANPC – banca este acuzată că a cerut dobânzi incorecte
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.