Este ştiut că viaţa religioasă în vechime în ţinutul de la poalele Ceahlăului a fost mai înfloritoare ”ca în oricare parte a ţării”, cum spune şi cercetătorul preot şi întemeietorul muzeului din urbea Pietrei, Constantin Matasă, în „Călăuza judeţului Neamţ” din 1929. Aceasta s-ar datora faptului că în această parte de ţară „au fost din străvechime dese aşezări omeneşti” şi că, în acelaşi timp, pe Valea Bistriţei „trecea al doilea mare drum de legătură – primul fiind cel de pe Valea Trotuşului – între părţile de Nord-Vest ale Transilvaniei şi gurile Dunării” şi, apoi, fireşte, ne spune acelaşi autor, „prin împrejurarea că în trecut, trebuinţele sufleteşti şi satisfacerea lor prin cult erau una din cele mai de căpetenie griji ale vieţii omului”. La sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, multe din bisericile, schiturile şi mănăstirile ”Moldovei de sub munte”, cum numea Simion Mehedinţi locurile dintre Bistrița, Moldova și Siret, au dispărut ori au fost desfiinţate: Topoliţa, Dumbrăvile, Horăicioara, Mitocul lui Bălan, schitul Draga, Gârcina, Vălenii şi Doamna de Piatra), schiturile Sofia, Silvestru, Hangu sau Pionul, Buhalniţa, Poenile, Călugărenii, Ciribicul şi Sihastrul, în jurul Ceahlăului, Dăneştii, Ciolpanul, Runcul, Nechitul, Rădenii, Măneştii, Frumoasa etc. Pe drumul de uscat, mai vechi, Piatra Neamţ – Bacău, se afla şi vechea biserică de la Buciuleşti, despre care avem puţine informaţii documentare. Era aşezată în Podoleni, încă vizibilă în primul sfert de veac XX, iar ruinele „sunt interesante pentru că reprezintă o biserică tip caracteristic secolului al XVII-lea, părând o ctitorie a Movileştilor”, cum ne spune acelaşi preot Matasă. Se mai amintea că însuşi domnitorul Gheorghe Ştefan ar fi avut „moşie şi curţi la Buciuleşti”. După cum consemna C.D. Gheorghiu, în „Dicţionarul” său de la 1890, ”aşezarea era o ruină izolată şi aproape cu desăvârşire dărăpănată a unei biserici”. Era situată „pe malul stâng al râului Bistriţa, în dreptul satului Taurii de jos, pe cuprinsul comunei Podoleni, plasa Bistriţa” (la 25 km de Piatra-Neamţ). De fapt, Podolenii se mai numeau şi „Buciuleşti-Luncaşi, din pricină că, în partea dinspre nord a satului (Podoleni) s-au aşezat locuitorii retraşi în urma desfiinţării satului Buciuleşti din cauza inundaţiilor Bistriţei”. Se spunea că „odinioară aici a fost un sat, care împreună cu moşia din prejurime se numea Buciuleştii şi aparţinea lui Gheorghe Ştefan, având un castel foarte mare în care numitul domn închidea boierii duşmani sie-şi; astfel, se povesteşte că prinzând pe fraţii Toma Vornicu Cantacuzen, împreună cu Doamna lui Vasile Lupu, i-au închis aici şi multă groază le făcea umblând noaptea cu luntrea pe Bistriţa de-i speria că-i va răsturna în apă; şi le-au luat tot ce-au avut şi sate şi haine şi odoare şi bucate şi bani ghiaţă nouă zeci de mii de galbeni de aur ungureşti. Tot aici, Ştefan a dorit să necinstească pe doamna lui Vasile Lupu, dar care l-a batcorojit straşnic pentru murdarele-i pofte; în care timp a omorât cu mari şi grele munci pe Alexandru Paharnicul şi pe Ienachi Comisul, feciorii lui Gavril Hatmanul şi nepoţii lui Vasile Vodă”, aşa cum ne spune şi Mihail Kogălniceanu în Letopiseţe.
Ca o posibilă concluzie, satul s-ar fi năruit în „puhoaiele Bistriţei”, locuitorii strămutându-se „sub coasta dealului de lângă Podoleni”.
Prof. Gh. RADU
