Rovana Plumb, semn misterios chiar în sala unde Elena Udrea a devenit deputat

Rovana, gest misteriosAflată în Neamț, înaintea alegerilor interne de la PSD Neamț, imediat după o plenară cu șefii instituțiilor care fac protecție socială, în diverse forme, sub tutela ministerului său, Rovana Plumb a ținut o conferință de presă pe teme de interes general, cu accent pe noul cod fiscal, care, în două ceasuri, avea să fie retrimis de președintele Iohannis la reexaminare.

În timpul conferinței de presă, Rovana Plumb a făcut un gest misterios, cu două degete la nas, care nu a trecut neobservat, mai ales că s-a repetat de câteva ori. Explicații de natură ambientală nu există, fiindcă în sală s-a făcut o curățenie lună încă dinainte de a ajunge ministrul în Neamț, aerul condiționat funcționa la parametri plăcuți, iar compania imediat învecinată cu ministrul Plumb era agreabilă.

elena udrea si nasul eiGestul a intrigat cu atât mai mult cu cât totul se petrecea chiar în sala unde, acum doi ani și jumătate, Elena Udrea era validată ca deputat de Neamț, în prezența fostului președinte al Consiliului Județean, regretatul Culiță Tărâță, și a lui Gheorghe Ștefan, gazda pe linie de partid a acesteia. Acum, alți parlamentari, alte personaje, același gest. Evident, comentariile s-au dus imediat spre simbolistică, mai ales că gestul similar făcut de Elena Udrea, pe când era în furcile caudine ale DNA-ului, a stârnit o adevărată manie cu arome esoterice.

În cazul Rovanei Plumb, rămâne, ca și în cazul Elenei Udrea, aceeași enigmă: ce a vrut să transmită și cui?

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...