Asociaţia de proprietari “Brazii”, împreună cu firma Rossal, va demara o acţiune de eficientizare a colectării gunoiului.

tg containere colorate“Am discutat cu firma de salubritate şi se vor amplasa două noi rampe cu containere de gunoi specializate pentru colectarea gunoiului în parcarea din spatele blocului B5 şi pe aleea dintre blocul B3 şi B4, începând cu data de 1 octombrie anul acesta. Dorim să păstrăm bunele relaţii cu firma de salubritate, dorim să-i ajutăm în munca grea de sortare a gunoiului. Odată colectat gunoiul, el trebuie şi sortat. Pentru că nu se reuşeşte sortarea gunoiului, Uniunea Europeană obligă România să plătească o taxă suplimentară pe tona de gunoi colectat, lucru care se va reflecta în preţul gunoiului. Efectul pe care dorim să-l obţinem prin această acţiune este creşterea gradului de curăţenie şi civilizaţie al oraşului în care cu toţii locuim. Sper să vedem în viitor tot mai multe persoane care respectă culorile containerelor, atunci când depozitează deşeurile”, a declarat Mihai Ţîmpău, administratorul Asociaţiei de proprietari “Brazii”.

tg containere 2018“Mă bucur că am găsit înţelegere şi împreună cu conducerea asociaţiei Brazii demarăm un proiect pilot începând cu data de 1 octombrie. Îmi doresc să fie un exemplu mobilizator şi pentru ceilalţi cetăţeni ai oraşului Târgu-Neamţ”, a declarat şi Mihail Florea, responsabil Rossal zona 3 Târgu-Neamţ.

  • În containerul albastru se aruncă hârtia şi cartonul;
  • În containerul verde se aruncă sticla;
  • În containerul galben se aruncă plasticul şi metalul. (C.T. STURZU)
Articolul precedentL3 Sănătatea Darabani-CSM Ceahlăul * Rădulescu: “Cel mai mare adversar va fi terenul” * Colban: “Pornim de la premisa de a nu pierde”
Articolul următorL5B Stejarul Stăniţa-Voinţa Valea Ursului, cea mai importantă partidă a etapei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.