Liceul Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau” din comuna Vânători-Neamț, în parteneriat cu societatea Rossal zona 3 Târgu Neamț și primăria comunei, va demara, și în acest an, un proiect de educație ecologică, ce constă în conștientizarea populației de a colecta selectiv gunoiul de la sursă.

tg rossal actiune copii 1“Avem un parteneriat cu societatea Rossal, care a început de anul trecut, când am fost cu elevi de la liceul nostru la stația de sortare de la Târgu Neamț. Atunci elevii au învățat despre colectarea selectivă și protecția mediului. În această toamnă vom face la fel. Vom merge cu elevi, dar și cu părinții și bunicii lor, la stația de sortare, așa cum am procedat și anul trecut. După 10 octombrie vom începe această activitate.

tg rossal actiune copii 2Noi la liceu avem și o gardă de mediu a copiilor, de altfel, și singura din județ. În acest proiect avem parteneri Primăria Vânători-Neamț și Rossal. Dorim ca această patrulă a gărzii de mediu, în timpul liber să meargă pe străzile din comună, pe la case, și să împărțim fluturași despre importanța colectării selective, și cum se face ea.

tg rossal actiune copii 5Avem o foarte bună colaborare cu primăria și cu Rossal, în această activitate de educație ecologică, de conștientizare a adulților, prin intermediul copiilor. Rossal ne asigură accesul la stația de sortare, prin care să sensibilizăm cetățenii cu privire la munca angajaților de la stația de sortare a gunoiului”, ne-a declarat prof. Sabina Petrariu, directorul liceului din Vânători-Neamț. (C.T. STURZU)

Articolul precedentActualizare. De sâmbătă, 5 octombrie, Troleibuzul SA reia cursele pe toate traseele
Articolul următorTrei copii cu rujeolă confirmată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.