Un bărbat de 54 de ani, originar din Roman și mutat la Constanța, a revenit acasă zilele trecute și a fost arestat preventiv ieri, după ce a lovit cu satârul pe un localnic din comuna Dulcești.

Conflictul s-a produs ca de obicei, spontan și după ce agresorul consumase alcool, în momentul când s-a întâlnit cu localnicul în fața unui bar din Dulcești, după cum anunță astăzi IPJ Neamț. „La data de 20 august a.c., în jurul orei 19, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Dulcești a fost agresat. Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că, în fața unui bar din localitatea Dulcești, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit spontan, un bărbat de 54 de ani, din județul Constanța, folosindu-se de obiect tăietor înțepător, ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului de 50 de ani, fiind tulburată astfel ordinea şi liniștea publică. Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj medical și transportată la o unitate medicală. În baza probatoriului administrat, la data de 23 august a.c., față de bărbatul de 54 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice”, potrivit subinspector amona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Ieri, Judecătoria Roman a admis propunerea de arestare preventivă, iar agresorul, Viorel Dinu, a contestat imediat hotărârea.

viorel dinu judecroman

Tribunalul Neamț va decide dacă individul rămâne sau nu în arest preventiv.

C.I.

Articolul precedentFOTO. I-a dat foc la grajd, incendiu a cuprins și casa vecinului
Articolul următorTânăr din Dumbrava Roșie urmărit internațional, prins acasă