FOTO. I-a dat foc la grajd, incendiu a cuprins și casa vecinului

Un individ, căutat încă de polițiști, a dat foc grajdului unui localnic din Budești, comuna Făurei, azi noapte. Flăcările au ajuns și la casa vecină, aflată la doar 3 metri.

FOTO. I-a dat foc la grajd, incendiu a cuprins și casa vecinuluiPompierii au fost chemați la ora 22:09, prin apel la 112 și  au fost trimși să intervină militarii de la Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la un adăpost pentru animale și la o casă  dintr-o gospodărie învecinată, aflată la o distanță de 3 m. Animalele ce se aflau în adăpost au fost evacuate de propietar până la sosirea pompierilor, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

FOTO. I-a dat foc la grajd, incendiu a cuprins și casa vecinuluiAu ars adăpostul pentru animale construit din lemn cu suprafața de 20 mp, acoperișul casei pe o suprafață de 30 mp și bunurile materiale aflate în interiorul acesteia. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată, potrivit ISU Neamț. Cine a pus focul urmează să stabilească anchetatorii, care au deschis dosar penal de distrugere pin incendiere, a transmis Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Un tânăr internat la Secția Psihiatrie din cadrul SJU Piatra Neamț și-a luat viața

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț...

ANAF recurge la notificarea de alertare a firmelor cu datorii la buget. Ce se stipulează în noul act normativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o...

Șoferițe implicate în accidente care puteau fi evitate. Alcoolemia descoperită la una dintre ele

Două șoferițe au fost protagonistele a tot atâtea incidente...

Căutările persoanei dispărute în Lacul Izvorul Muntelui, suspendate temporar din cauza caniculei

Operațiunile de căutare a persoanei căzute în Lacul Izvorul...