Romanul, ocolit de la bani pentru reabilitarea termică

reabilitare termica

Norocul și banii au ocolit, în acest an, Romanul în ceea ce privește programul național de anvelopare termică. Deși Primăria Roman a trimis încă de anul trecut documentație pentru 14 blocuri din oraș ce îndeplinesc condițiile cerute de lege, sume de bani nu au fost alocate nici în acest an. “Ultimele blocuri aprobate pentru reabilitare termică au fost în Piatra Neamț și Târgu Neamț. Noi deocamdată nu am primit nimic”, a declarat Ovidiu Bojescu, administratorul public al municipiului.

Doar două blocuri din Roman au fost anvelopate prin programul ce presupune o finanțare din partea locatarilor, Guvernului și asociației de proprietari, iar acest lucru s-a întâmplat în 2010. Locatarii s-au ținut de promisiune și, exceptând două cazuri, și-au achitat partea din lucrări. În lipsa unui ajutor de la nivel național, tot mai mulți romașcani au ales să-și reabiliteze apartamentele pe cont propriu. Și, pentru că acum câțiva ani, fațadele din oraș erau pestrițe, acum există un regulament de urbanism care impune ca noua culoare să fie apropiată de crem-maro și să semene pe cât posibil cu cea aleasă de vecini. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...