roman mch inaugurarea 01

Miercuri, 24 septembrie, a fost o zi istorică pentru municipiul Roman, odată cu inaugurarea primei microhidrocentrale de pe râul Moldova, un proiect promis de primarul Laurențiu Leoreanu în campania din 2008 și realizat în doi ani de la semnarea contractului. Autorități locale, județene, reprezentanții firmelor de proiectare și construcție, dar și parlamentarul Elena Udrea au fost prezenți la eveniment. Un sobor de preoți, condus de PS Ioachim Băcăuanul, a oficiat o slujbă de sfințire a investiției.

roman mch inaugurarea 02

Din partea Prefecturii Neamț, la eveniment a fost prezent subprefectul Gheorghe Neculae: “Pentru mine este o bucurie dublă. Am reușit, în 30 de ani, să construiesc șase microhidrocentrale pe teritoriul județului Neamț. De fiecare dată când văd un astfel de obiectiv realizat îmi crește inima de bucurie pentru ce se va întâmpla de acum încolo. Felicitări primarului Laurențiu Leoreanu”.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dan Manoliu, s-a arătat încântat de inaugurarea unui nou obiectiv în orașul de unde provine. Acesta a adus cu sine și felicitările președintelui CJ Culiță Tărâță: „Am răspuns cu mare emoție la invitație, mai ales că sunt romașcan. S-a realizat un obiectiv care, atunci când a apărut ideea, părea era aproape imposibil. Dar, perseverența primarului și a consilierilor locali a dus până la urmă la îndeplinirea acestui proiect. Transmit, totodată, salutul și felicitările președintelui CJ, romașcan și el”.

roman mch inaugurarea 04

La eveniment a fost prezent și deputatul Elena Udrea, deși la momentul inaugural au fost invitați și cei doi senatori de Roman. Fostul Ministru al Dezvoltării Regionale și-a exprimat mulțumirea că, în România, primarul Laurențiu Leoreanu poate fi un exemplu pentru reprezentanții administrației locale. “Mă bucur să fiu împreună cu romașcanii la un moment important pentru comunitate. Este încă o realizare de care se vor bucura cei care trăiesc în acest oraș minunat. De când domnul primar Leoreanu conduce această urbe, o comunitate cum este Romanul a devenit centrul Moldovei. Romanul este norocos că și-a găsit un om gospodar, care a lăsat lucruri în urma lui. Întreaga țară are nevoie de lideri capabili să construiască, să lase ceva în urma lor”.

Reprezentanții firmei de proiectare și a celei de construcții au multumit reprezentanților Primăriei Roman de buna colaborare și de tot sprijinul oferit pe parcursul construcției.

Ultimul care a luat cuvântul în fața celor peste o sută de invitați prezenți a fost primarul Laurențiu Leoreanu, cel care a recunoscut că ideea acestui proiect a plecat de la aproape nimic și a ajuns în zilele de astăzi să-și dovedească eficiența: ”Astăzi avem centrala hidroeletrică 1 care unește Romanul și Horia. Ideea s-a născut în iarna lui 2008, la o măsuță dintr-un birou. Am spus că am consultat un specialist, nu i-am dat numele atunci, așa a fost înțelegerea, dar azi îl pot rosti – inginer energetician Grigore Tartacan, de la Piatra Neamț, cu care am mers împreună pentru  a căuta un loc pentru această construcție. Când am anunțat acest proiect, unii au crezut mai puțin, alții deloc și doar câțiva au crezut. Am depus proiectul pe fonduri europene. Au fost și momente grele, dar am mers mai departe și suntem în fața unui fapt împlinit”.

roman mch inaugurarea 05

Proiectul pentru realizarea microhidrocentralei s-a depus în 2010 și abia pe pe 14 decembrie 2011 s-a semnat. Pe 28 mai 2012 a fost predat amplasamentul către societatea Construcții Hidrotehnice Iași, valoarea contractului fiind de aproape 25,8 milioane de lei. Pe lângă cele 8 locuri de muncă create după punerea în funcțiune a obiectivului, comunitatea beneficiază de o reducere importantă a costurilor, energia din microhidrocentrală acoperind costurile cu iluminatul public. Autoritățile romașcane nu se opresc aici cu investițiile în energie. Pentru anii viitori se are în vedere crearea unei noi microhidrocentrale, tot pe râul Moldova și tot pe fonduri europene, care va permite municipiului scăderea costurilor cu cheltuiele legate de plata facturilor la energie.

Claudia MATEI

Articolul precedentÎnalta Curte a decis: Dr. Damoc – judecată la Tribunalul Neamţ
Articolul următorDe râsu’-plânsu’ cu ANI