Președintele Klaus Iohannis a anunțat, pe o rețea de socializare, că România va adera complet la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre, începând cu data de 1 ianuarie 2025.
„Un moment important pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI din decembrie va formaliza această decizie mult așteptată, în mod legitim, de toți cetățenii români”, a declarat șeful statului.
Acordul privind aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen a fost încheiat la Budapesta, miercuri, 27 noiembrie, în urma unei întâlniri a miniștrilor de interne din mai multe țări.
Controalele la frontierele terestre dintre țara noastră, Ungaria respectiv Bulgaria vor rămâne în vigoare pentru cel puțin șase luni după aderare.
Acest compromis a fost necesar pentru a răspunde preocupărilor legate de presiunile migratorii și pentru a asigura securitatea internă. În acest sens, România, Bulgaria, Austria și Ungaria au convenit asupra unor măsuri comune pentru combaterea migrației ilegale.
Decizia a fost posibilă după ani de negocieri intense, în contextul opoziției Austriei, care a blocat anterior accesul celor două țări la Schengen, limitându-le doar la aderarea pe cale aeriană și maritimă.
Problema va fi discutată și în Consiliul Afaceri Interne de la Bruxelles, pe 12 decembrie, unde se așteaptă confirmarea formală a acestui acord. Aderarea completă la Schengen este un pas important pentru integrarea europeană a României și Bulgariei, fiind așteptată cu nerăbdare de ambele țări.
Denisa POPA
Foto: Wikipedia.ro